OFICIAL | Ivan Patzaichin, numit președinte de onoare la CS Dinamo

UPDATE Multiplul campion olimpic și mondial la kaiac-canoe, Ivan Patzaichin, a fost numit, joi, de ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, în funcția de președinte de onoare al Clubului Sportiv Dinamo.

Prezent la inaugurarea muzeului CS Dinamo, Ivan Patzaichin a declarat că se va implica în viața clubului căruia îi datorează rezultatele obținute în întreaga carieră. „Am promis că nu voi fi un simplu spectator, ci mă voi implica. Dinamo are nevoie de imagine pentru a reveni ce a fost de-a lungul întregii sale istorii”, a spus Patzaichin, care a primit și Placheta de onoare a Ministerului Afacerilor Interne.

Referitor la alegerile pentru președinția COSR din 29 mai, Ivan Patzaichin este convins că forul olimpic va rămâne pe mâini bune indiferent care dintre cei trei candidați va câștiga. „Nu știu dacă va fi o luptă încinsă, dar cei care vor vota vor face alegerea cea mai bună. Eu sunt convins că COSR va rămâne pe mâini bune. Nu știu cine este favorit și nici nu mă interesează. Vom vedea la fața locului unde vom vota cu cel mai bun”, a spus Patzaichin.

Mediafax


  • ProSport a aflat că CS Dinamo a înaintat o propunere către Ministerul de Interne prin care solicită ca Ivan Patzaichin să primească o funcție în cadrul clubului la care a lucrat timp de 43 de ani (18 ani ca sportiv și 25 ca antrenor).

La Gala ProSport desfășurată în noiembrie 2012, Ivan a primit trofeul decernat „Legendelor”

Dacă MI o să accepte ideea CS-ului, cvadruplul medaliat cu aur la Jocurile Olimpice urmează să fie numit Președinte Onorific al Clubului Sportiv Dinamo. Ar fi o nouă recunoaștere din partea clubului pentru reputatul canoist român, asta după ce în urmă cu mai mulți ani, acestuia i s-a ridicat o statuie în fața Compexului Sportiv Dinamo. Instalarea lui Patzaichin în această funcție ar urma să fie oficializată în momentul în care se va inaugura muzeul clubului, aceast eveniment urmând a avea loc joi, 22 mai, ora 12:00.

Medaliile olimpice ale lui Ivan Patzaichin:

  • Aur, 1968, Mexico – canoe C2 1000 de metri
  • Aur,1972, Munchen- canoe C1 1000 metri
  • Argint, 1972, Munchen- canoe C2 1000 metri
  • Aur, 1980, Moscova- canoe C2 1000 metri
  • Argint, 1980, Moscova- canoe C2 500 metri
  • Aur, 1984,  Los Angeles- canoe C 2 1000 metri
  • Argint, 1984, Los Angeles- canoe C2 500 metri

 

 

Publicat: 22 05. 2014, 15:22
Actualizat: 22 05. 2014, 18:18