O replică și un viitor. Andru Nenciu scrie despre câștigătorul care n-a știut să se bucure: „Da, Răzvan, i-ai ciuruit. Dar nu oricine poate deveni golan ca Băse”

Ai punctat bine, dar ei nu se simt ciuruiți, simt doar că-s nerespectați. Ai accentuat ideea, în mijlocul discursului triumfal, semn că declarația lui Băsescu, din decembrie 2009, de la victoria împotriva lui Geoană, te-a uns pe suflet.

Ai vrut să arăți ca el, doar că Băse avea charismă, retorică, sprijin popular, caterinca era la ea acasă. Ai arătat, mai degrabă, ca profil, cu Adrian Năstase. Da, e cea mai mare victorie pe care ai repurtat-o, dar nici chiar tonul golănesc, arogant și sfidător nu te ajută pe termen lung. Nu oricine poate deveni golan ca Băse.

Dar așa e. I-ai ciuruit! Pe Chivu, omul spre casa căruia te-ai dus cu o cohortă de paparazzi și i-ai plantat prin boscheții din Paradisul Verde pentru a te încadra, la o cafea, cu fostul căpitan al lui Inter. L-ai ciuruit pe Lucescu, pe care-l așteptai în Cluj, la scara autocarului. Te-ai dus cu zâmbetul cât al lui Fernandel, te-ai întors mai încruntat ca Marlon Brando. Și, cel mai important, ți-ai ciuruit rivalul.

În următorii patru ani, vei avea ocazia să concretizezi tot ce ai pus pe hârtie și să continui procesul de aducere a fostelor glorii la FRF. Să ne faci să ne culegem de pe jos fălcile la fiecare meci al naționalei și după fiecare boom financiar al federației. Să fii beat de satisfacție după fiecare succes al fetelor, juniorilor, centrelor de excelență. Să-i dai replica celui mai mare antrenor român, să-ți faci oamenii cunoscuți pentru Il Luce. A fost așa cum le spuneai colaboratorilor tăi, în birourile de la FRF, când veneau spre tine speriați de intrarea lui Lupescu la joc. „N-aveți emoții! Totul iese bine!”

Ai în mâini o parte a fenomenului cu care milioane de români se hrănesc zi de zi. Și poți, la înfrângeri, să te inspiri din discursul lui Chivu. Și să folosești replica din „Cu mâinile curate” doar când naționala se va califica la Euro 2020 și la Mondialul din 2022. Altfel, Titus Popovici, Dinică și Nicolaescu se vor răsuci din nou în mormânt.

Publicat: 19 04. 2018, 15:15
Actualizat: 19 04. 2018, 16:02