O nouă amânare în Dosarul Transferurilor!** Sentința finală se va da pe 16 aprilie

UPDATE 15:35 După ce au avut loc audierile celor opt învinuiți în „Dosarul Transferurilor”, instanța a decis să amâne luarea unei decizii finale pentru data de 16 aprilie, de la ora 15:00. Avocatul managerului Stelei a invocat un viciu de procedură, deoarece instanța nu a citat și clubul Oțelul Galați, ce care ar fi fost păgubit în urma acelor transferuri. Pe 16 aprilie urmează să dea declarații în fața instanței 6 din cei 8 inculpați, excepții făcând Ioan Becali și Jean Pădureanu.


UPDATE 15:20 În acest moment au început audierile celor 8 învinuiți în „Dosarul Transferurilor”.


UPDATE 14:40 Cei învinuiți în „Dosarul transferurilor” au început să își facă prezența la Înalta Curte de Casație și Justiție. Cristi Borcea, Jean Pădureanu și Gigi nețoiu au fost printre primii care au ajuns. După aceștia au venit frații Becali și Gică Popescu, care nu au avut nimic de comentat. Ultimii care au ajuns la tribunal au fost George Copos și managerul Stelei. Toți sunt nerăbdători să se termine totul cu bine și să aibă parte de liniște.


Giovani Becali (8 ani închisoare), Victor Becali (7 ani închisoare), Cristi Borcea (7 ani închisoare), Gheorghe Copos (5 ani închisoare), Mihai Stoica (4 ani închisoare), Gheorghe Popescu, Gherghe Nețoiu și Jean Pădureanu (fiecare câte 3 ani de închisoare cu suspendare). Aceștia sunt cei opt acuzați din Dosarul Transferurilor care la prima instanță au fost achitați, pentru ca, ulterior, la Curtea de Apel, pedepsele lor să însumeze 40 de ani de închisoare cu sau fără executare. Aceștia sunt acuzați că au prejudiciat statul cu 1,5 milioane de dolari, dar și cluburile de fotbal cu peste 10 milioane de dolari ca urmare a transferurilor a 12 jucători. Procesul a durat șapte ani și a adunat peste 43 de termene!

Înalta Curte de Casație și Justiție, practic ultima instanță, are următoarele variante azi, de la ora 15:00: menține, micșorează ori îi declară nevinovați pe cei opt oameni de fotbal, dar, de asemenea, poate trimite spre rejudecare dosarul. Surse din fotbal și din lumea juridică susțin însă că un lucru e cert: în această după-amiază se va da un verdict, nu vom mai avea o amânare! „Suntem convinși că judecătorii de la Înalta Curte vor decide în conformitate cu regulamentele interne și internaționale de fotbal, că nu vom avea parte de abordări subiective precum cele ale procurorilor”, susțin apărătorii celor opt.

Decizia de azi va fi luată de un complet format din judecătoarele Corina Jijie, Lucia Tatiana Rog și Lavinia Lefterache

Publicat: 05 03. 2013, 15:44
Actualizat: 05 03. 2013, 17:13