O nouă amânare în Dosarul Transferurilor

Magistratii de la Curtea de Apel București s-au reunit în această dimineață pentru a judeca Dosarul Transferurilor. Este cel de-al treilea termen de la Curtea de Apel București, din momentul în care cazul a fost trimis spre rejudecare. Completul de judecată a decis o nouă amânare, următorul termen fiind fixat pe 14 octombrie, de la ora 14.00.

La termenul de luni al procesului privind transferurile de jucători, aflat în rejudecare la Curtea de Apel București, s-au prezentat Ioan Becali, Victor Becali, George Copos, Cristian Borcea, Mihai Stoica și Gheorghe Popescu, dintre oamenii de fotbal acuzați lipsind Jean Pădureanu și Gheorghe Nețoiu.

Potrivit avocatului lui Nețoiu, acesta nu a putut fi prezent la instanță deoarece a fost reținut la Comisia de Agricultură a Camerei Deputaților.

Jean Pădureanu și George Copos au depus o solicitare de acordare a unui nou termen, pentru că nu au putut fi reprezentați de apărători. În plus, George Copos și Cristian Borcea nu au avut la ei acte de identitate.

Procurorul a solicitat Curții acordarea unor termene scurte pentru soluționarea cât mai rapidă a cauzei.

Judecătorii Curții de Apel au apreciat că sunt neîntemeiate lipsa lui Pădureanu și cererile de acordare a unui nou termen făcute de Copos și Pădureanu, urmând să fie trimisă o adresă către Baroul București pentru ca cei doi să primească apărători din oficiu.

Instnața a stabilit ca discuțiile în acest dosar să continue în 14 octombrie, de la ora 14.00.

„Eu sunt mulțumit de evoluția dosarului. Aș fi vrut să continuăm azi. Mă bucură faptul că se precipită un pic termenele astea, pentru că nu vreau să beneficiez de niciun nou Cod Penal, așa cum vorbește lumea. Eu am spus de când a început acest proces că sunt pentru rezolvarea lui cât mai grabnică și sunt în continuare pentru rezolvarea lui. Acei martori trebuie să vină și să spună dacă au avut vreun contact cu mine”, a declarat Ioan Becali, la Curtea de Apel, conform MEDIAFAX.

Se pare că inculpații solicită aceste amânări pentru că în anul 2014 va intra în vigoare un nou cod penal, care va prevede pedepse mai mici pentru capetele de acuzare din acest dosar.

10 milioane de dolari este prejudiciul pe care l-ar fi produs cei opt inculpați cluburilor Dinamo, Rapid, Oțelul și Gloria, în cazul celor 12 transferuri efectuate între anii 1998-2005

Calendarul celui mai greu dosar din fotbalul românesc

10.01.2008
Procurorii DNA încep urmărirea penală împotriva a zece oameni din fotbal, cercetați în cazul a douăsprezece transferuri de fotbaliști în străinătate. Dintre cei zece, impresarul Sică Pușcoci este scos de sub urmărire penală. Ceilalți opt sunt trimiși în judecată pentru înșelăciune, evaziune și/sau spălare de bani.

29.01.2009
Dosarul este înregistrat la Tribunalul București, unde se consumă 45 de termene

3.04.2012
Judecătoarea Geanina Terceanu, de la TMB, îi achită în bloc pe cei opt inculpați în dosar. Unul dintre motive este legat de faptul că procurorii nu au putut dovedi o legătură între inculpați și traseul banilor din off-shore-uri

20.06.2012
Procurorii DNA fac apel, iar dosarul se mută la Curtea de Apel București. În motivarea lor, anchetatorii precizează: „Cum este posibil ca Tribunalul București să își întemeieze achitarea pe aprecierea că în cauză există o hotărâre a Consiliului de Adminsitrație Dinamo, din data de 30 iunie 1999, privind transferul pentru 800.000 de dolari, când am dovedit cu probe științifice că acest document este un fals?”. Termene consumate: doar cinci.

12.11.2012
Judecătorii Luchian Constantinescu și Viorica Costiniu cutremură fotbalul românesc. Decizia lor, cinci condamnări cu executare și trei cu suspendare. I. Becali (8 ani), V. Becali (7 ani), C. Borcea (7 ani), G. Copos (5 ani), unul dintre managerii Stelei (4 ani) – au ieșit cel mai rău.

23.01.2013
Dosarul ajunge la Înalta Curte de Casație și Justiție, ca urmare a unui recurs depus atât de inculpați, cât și de procurori. Se judecă șapte termene. La ultimul, pe 17 mai, procurorii au cerut pedepse mai mari pentru toți inculpații

20.05.2013
Magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au decis să trimită dosarul din nou la rejudecare. După patru ani și 57 de termene, dosarul de peste 20.000 de pagini a fost aproape de final, însă judecătorii au decis să retrimită dosarul la Curtea de Apel, pentru rejudecare, fiind constatate vicii de procedură.

2.09.2013
Judecătorii Viorica Costiniu și Constantin Luchian Constantinescu, de la Curtea de Apel, s-au abținut, astfel că dosarul a fost repartizat aleatoriu.

11.09.2013
O nouă amânare în acest dosar, după ce inculpații au invocat lipsa apărării.

7.10.2013
Completul de judecată a decis o nouă amânare, următorul termen fiind fixat pe 14 octombrie, de la ora 14.00.

Publicat: 07 10. 2013, 10:15
Actualizat: 07 10. 2013, 12:17