Noul Falemi!** A debutat în Liga I la 27 de ani și vrea să joace pentru naționala României!

A debutat în Liga I la 27 de ani, dar speră să-și îmbunătățească evoluțiile pentru a intra în vederile selecționerului Pițurcă. Jean-Claude este al doilea jucător român cu origini africane, după Nana Falemi, și, la fel ca și fostul mijlocaș al Stelei, primul mare club la care a jucat a fost Petrolul Ploiești.
Jean-Claude Bozga ar putea deveni primul jucător de culoare din naționala României. Născut la Galați, fundașul de 1,94m este singurul fotbalist român, alături de Nana Falemi, care are origini africane, dat fiind faptul că tatăl său provine din Congo. „Nu prea mă gândesc să joc pentru congolezi, așa cum a făcut Falemi când a ales Camerunul, fiindcă visul meu este să îmbrac tricoul României. Principalele mele atuuri sunt înălțimea și forța, fiindcă cred că un fundaș central trebuie să fie solid, în genul lui Goian. Voi trage de mine cât voi putea de mult, pentru a putea realiza ce mi-am propus”, s-a destăinuit fundașul de 27 de ani în ProSport.

Coleg de generație cu Bourceanu

Deși a debutat abia anul acesta în Liga I, fundașul a avut mult mai multe șanse să „explodeze”. „În anii 90, am fost coleg, la școala de fotbal Salbero, cu Ropotan, Izvoranu, Sârghi și Bourceanu, dar apoi, drumurile noastre s-au despărțit. Eu am ajuns la Dunărea Galați, cu care în 2004 am promovat în «B», iar după un sezon am terminat pe trei în eșalonul secund, după Vaslui și CS Năvodari. Eram o echipă de puști, care nu a avut nicio șansă în fața Vasluiului”, și-a continuat Jean povestea. 2007 a fost anul în care jucătorul a făcut pasul către Petrolul, echipă la care s-a lansat și Falemi.

Putea juca în Franța

„Înainte să ajung la Ploiești am fost în tratative cu Oțelul, dar nu s-au înțeles echipele. După ce mi s-a terminat contractul cu Petrolul, la începutul lui 2011, am fost la un pas să mă transfer la Vannes, în a doua ligă din Franța. Mă cunosc cu patronul, am petrecut acolo câteva luni, în care am fost plătit, dar până la urmă am ales să nu semnez un contract pe termen lung, pentru că echipa a retrogradat în eșalonul al treilea și am ales să vin la Concordia”, a încheiat Bozga.

„Nu spun că vreau la Săcele, apoi să ajung la Fântânele!”

Pe lângă dorința de a evolua la echipa națională a României, Bozga vrea să‑și îmbunătățească evoluțiile și pentru a prinde cât mai repede un transfer la o echipă puternică din străinătate. „Stilul meu se pliază perfect pe ceea ce se joacă în Premier League sau Bundesliga. Le admir pe Bremen, Manchester United și Arsenal, dar mi-ar plăcea să joc la un nivel mai înalt și în România, însă nu contează unde. Nu sunt genul care să spun că îmi doresc să ajung la Săcele, pentru ca apoi să mă transfer la Fântânele și să declar că de fapt acolo voiam să joc”, a explicat cu umor Jean-Claude.

Adoră să schieze

Multe echipe le interzic jucătorilor să meargă cu motocicleta sau să practice schiul, dar Bozga se declară as pe pârtie. „Nu are nimeni vreo problemă că eu schiez, fiindcă stăpânesc foarte, foarte bine acest sport. Totuși, n-am mai fost pe pârtie de ceva timp. În general sunt un fan al sporturilor extreme, iar cele de iarnă mă atrag tocmai pentru că acesta este anotimpul meu favorit”, s-a confesat Bozga.

Falemi a așteptat până la 29 de ani!

Deși în situația lui Bozga s-a aflat și Falemi, jucătorul cu origini cameruneze nu a fost niciodată convocat în naționala României. Astfel, fostul stelist a acceptat în 2003, pe când avea 29 de ani, să joace pentru Camerun. Deși nu a bifat decât cinci partide pentru „leii neîmblânziți”, Falemi se poate lăuda cu două apariții la Cupa Confederațiilor din 2003, când Camerun a pierdut finala în fața Franței, scor 0-1.

Este un jucător care se pregătește foarte serios și cred că dacă va rămâne la fel de conștiincios are șanse mari să prindă echipa națională a României
Eugen Trică, fost jucător Chiajna

910 minute a bifat Bozga în acest campionat, jucând în 11 dintre cele 12 etape care s-au scurs până acum

Publicat: 04 11. 2011, 09:32
Actualizat: 04 11. 2011, 09:35