Noua Sală Polivalentă din Cluj-Napoca, finalizată în proporție de 95 la sută

Noua Sală Polivalentă din Cluj-Napoca, cu o capacitate de 7.300 de locuri și care poate fi mărită la 10.000 de locuri pentru concerte, este finalizată în proporție de 95 la sută, iar miercuri a fost testat sistemul video box, unic în România.

Lucrările la noua sală clujeană sunt finalizate în proporție de 95 la sută, iar miercuri, a fost testat și sistemul video box, care a costat aproximativ 190.000 de euro. Potrivit informărilor primăriei clujene, spectatorii vor putea urmări pe video box imagini proiectate în HD, element ce nu mai există în acest moment în România decât la Național Arena.

În prezent, la sala clujenă se lucrează la finisaje, lucrările intrând în linie dreaptă pentru recepția acestora din 15 septembrie. Sala va avea 7.300 de scaune a căror montare a început deja, dar la concerte capacitatea sălii va crește la 10.000 de locuri grație unei tribune retractabile.

„Din ce am văzut astăzi, am certitudinea că nu vor fi întârzieri și, mai mult, prin sistemele instalate și suprafețele de joc omologate internațional, cred că municipiul Cluj-Napoca va avea în scurt timp cea mai bună infrastructură sportivă din țara noastră. Mai sunt trei săptămâni până la demararea procedurilor de recepție, iar lucrările sunt finalizate în proporție de circa 95%. Sistemul video box, fabricat în Europa, a fost instalat și testat, poate fi controlat wireless, transmite imagini HD și este unul dintre elementele spectaculoase ale noii săli, care va fi folosit atât la competițiile sportive, cât și în cadrul evenimentelor care se vor organiza aici”, a declarat primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, miercuri, după o vizită la noua sală.

Sala Polivalentă va putea găzdui meciuri și antrenamente pentru o varietate foarte largă de sporturi, de la karate, scrimă, aikido sau judo și până la baschet, handbal, tenis sau gimnastică.

Inaugurarea noii construcții va avea loc în 31 octombrie cu concertul artistului James Blunt.

Valoarea investiției la Sala Polivalentă este de aproximativ 88 milioane lei, cu TVA, și include și un parking de 445 de locuri.

Noua sală se află în vecinătatea Stadionului „Cluj Arena” și la circa 500 de metri de Sala Sporturilor „Horia Demian”, cu o capacitate de 2.525 de locuri, cu care formează un complex sportiv unic în România, care poate găzdui în viitor turnee finale de Campionate Europene sau Mondiale pentru diferite sporturi.

Sursa: Mediafax  Sursa foto: Facebook Emil Boc

Publicat: 27 08. 2014, 19:43
Actualizat: 02 10. 2014, 17:22