„Ne mai înjură românii?” A murit marele prieten al României, maghiarul Palotai, arbitrul care ne-a ajutat să mergem la Euro 1984. Palotai le-a anulat gazdelor două goluri în celebrul Cehoslovacia-România, de la Bratislava: „A arbitrat mai bine ca un român!”
Karoly Palotai, cel mai important arbitru maghiar al tuturor timpurilor și omul care a ajutat România să se califice la Euro 1984 în dramatica partidă cu Cehoslovacia, de la Bratislava, a murit sâmbătă, 3 februarie 2018, la vârsta de 82 de ani.
Maghiarul a arbitrat la trei Cupe Mondiale (1974, 1978, 1982), la Europenele din 1980, la Olimpiadele din 1972 și 1976, finalele Cupei Campionilor din 1976 și 1981, finala Cupei Cupelor din 1979 și finala Cupei UEFA din 1975. Este considerat părintele formidabilei școli de arbitraj maghiare, care în ultimele cinci decenii a produs, pe bandă rulantă, arbitri de talie mondială.
Pentru fotbalul românesc, numele lui Karoly Palotai are însă altă conotație. Maghiarul este cunoscut drept un mare prieten al țării noastre, un om care ne-a simpatizat și „ne-a arbitrat cu prietenie”, ajutându-ne într-un moment decisiv, de răscruce pentru istoria naționalei.
Pe 30 noiembrie 1983, la Bratislava, noua echipă a României, renăscută sub conducerea lui Mircea Lucescu, juca o partidă de totul sau nimic cu teribila națională a Cehoslovaciei. Tricolorii aveau nevoie măcar de un egal pentru a se califica la turneul final al Europenelor din Franța, în timp ce gazdele aveau neapărată nevoie de victorie.
Pentru România, aceste 90 de minute erau un nod gordian. Nu participaserăm niciodată la un turneu final al Campionatului European, iar acum de la ultima participare la un Mondial trecuseră deja 14 ani. În Franța se calificau doar 7 echipe (a 8-a era țara-gazdă). Pe atunci, grupele preliminare erau realmente infernale. În acea campanie, România fusese în serie cu Italia (campioana mondială en-titre), Cehoslovacia (bronzul Europenelor din 1980), Suedia și Cipru. Pornită cu șansa a patra, formația pregătită de Lucescu a provocat senzație, reușind să învingă de două ori Suedia (2-0 pe „23 August”, 1-0 pe „Rasunda”) și să ia trei puncte Italiei (0-0 la Florența, 1-0 pe „23 August”). Mai rămânea Cehoslovacia, care ne bătuse acasă cu 1-0, în primăvară, și acum ne aștepta la Bratislava.
Toată țara, 23 de milioane de locuitori, a trăit acel meci la o intensitate care astăzi nu se poate înțelege sau descrie măcar aproape de realitate.
Pe „Tehelne pole”, în fața a 60.000 de spectatori, pe vreme ploioasă și rece, de noiembrie (meciul s-a jucat pe 30 noiembrie 1983), Mircea Lucescu a trimis în teren echipa Silviu Lung – Negrilă, Iorgulescu, Ștefănescu, Ungureanu – Rednic, Bölöni, Klein – Geolgău, Cămătaru, Gabor (79 Augustin, 89 Al. Nicolae).
A fost o partidă teribilă, o încleștare pe un teren foarte greu, care a solicitat ambele echipe până la ultimii stropi de energie. Geolgău a deschis scorul în minutul 62, Milan Luhovy a egalat în minutul 85 și, până la final, tensiunea a atins paroxismul.
În această luptă dramatică, arbitrul maghiar Karoly Palotai a fost îngerul binevoitor al tricolorilor. La scorul de 0-0, Palotai le-a anulat cehoslovacilor două goluri. Mai întâi, în prima repriză, în mod corect, semnalizând un henț în atac. Apoi, în repriza a doua, chiar înainte ca Geolgău să deschidă scorul, Palotai a invocat un ofsaid foarte discutabil pentru a scoate, practic, mingea din poarta lui Lung. Acest ultim moment a fost decisiv, pentru că, pe contraatacul care a urmat, românii au deschis scorul.
„Noi tot spunem că ungurii, că așa și că pe dincolo… Vorbim în necunoștință de cauză. Palotai s-a purtat admirabil cu noi. Ad-mi-ra-bil!”
Fostul arbitru internațional Adrian Porumboiu, care l-a cunoscut personal pe Palotai, a reacționat cu căldură și empatie când a aflat despre moartea maghiarului. „Era foarte prietenos cu românii… Și meciul acela, cu Cehoslovacia! A arbitrat atunci, la Bratislava, mai bine decât un român. Știi, noi tot spunem că ungurii, că așa și că pe dincolo… Vorbim în necunoștință de cauză. Palotai… Admirabil s-a purtat cu noi. Ad-mi-ra-bil! Știi cum e cu arbitrii? Unele ajutoare sunt… Hm… Așa și așa. Dar acolo, la Bratislava, în acel meci incredibil cu Cehoslovacia, Palotai a fost decisiv. Pentru noi! A fost un mare prieten al României. Vorbea cu prietenie față de noi, cu o căldură… Asta o simți. Știi când ești arbitrat cu simpatie. Sunt unii care, chiar dacă sunt corecți, simți că te arbitrează cu ură. El ne arbitra cu simpatie. Se simțea asta. Palotai știa că românii le strigă tot felul de lucruri ungurilor. Râdea, nu purta pica. Atunci când ne întâlneam, mă întreba: «Ne mai înjură românii?». Era un tip extraordinar. Cald, pozitiv, optimist, mereu pus pe glume și pe șotii, nu puteai să-l antipatizezi. Și, repet, a fost un mare prieten al României”.
„Nu cunosc arbitru ungur care să fi fost neam-prost cu noi, românii”
Adrian Porumboiu a lărgit apoi discuția, pornind de la Palotai, la școala de arbitraj maghiară și la relația cu românii. „Palotai era de talia lui nea Nicu Rainea, poate mai versat. Se băteau acolo, la cel mai înalt nivel. A fost imens. Dumnezeu să-l ierte… Maghiarii, spre deosebire de noi, au avut o școală de arbitraj foarte bună și care nu și-a întrerupt niciodată circuitul. A fost Palotai, apoi Sandor Puhl și Laszlo Vagner, pe urmă Viktor Kassai. Meritul este al lui Palotai, care a făcut această școală foarte bună de arbitraj. Să-ți spun ceva: eu nu cunosc arbitru ungur care să fi fost neam-prost cu noi, românii. Nu cunosc! Toți au fost corecți, ne-au simpatizat. Țin minte că m-am întâlnit cu Sandor Puhl înainte să ne arbitreze în meciul ăla cu Belgia (2-1 pe „Ghencea”, în preliminariile Mondialelor din 1994, când România a deschis scorul în minutul 67, dintr-un penalty transformat de Răducioiu). Eram în avion. M-a întrebat dacă am emoții. Și râdea. Apoi, cu Belgia, ne-a ajutat”.