Mutu atacă** Ministerul Sănătății!

Adi Mutu și avocații săi merg pe două direcții: una defensivă,
pe parte sportivă, și una agresivă, îndreptată pe cale civilă către
cei care se fac vinovați de apariția pe piața românească a unui
produs fără specificațiile obligatorii.
Din start, atacantul Fiorentinei și reprezentanții săi au căzut de
acord că recunoașterea vinei și refuzul de a mai cere
contraexpertiză reprezintă cea mai bună cale de apărare. La
audierile care vor urma, probabil peste două săptămâni, fotbalistul
va admite că a consumat acel medicament, dar va invoca buna
credință. Documentele pe care le va prezenta la dosar și care vor
dovedi că pe pros-pectul medicamentului nu era trecută substanța
incriminată ar trebui să reprezinte, de asemenea, o circumstanță
atenuantă.
Dincolo de asta, Paolo Rudella, șeful echipei de avocați angajați
de fotbalistul român, studiază posibilitatea de a deschide și o
acțiune în instanțele românești pentru solicitarea unor
despăgubiri, dat fiind că în prospectul „Capsulei de slăbit” nu
este specificată și sibutramina printre substanțele
conținute.

Scandalul
se poate extinde!

Inițial, Rudella ar fi dorit să se îndrepte împotriva firmei
producătoare, dar ieri a luat în calcul și o altă variantă. Aceasta
ar fi acționarea în judecată a comisiei din Ministerul Sănătății
care dă avizul pentru comercializarea medicamentelor. Astfel, se
poate ajunge la un proces între Mutu și acest minister, cu
consecințe nebănuite asupra sistemului farmaceutic românesc. Se
pare că avocatul lui Mutu a cerut și a primit informații din
România despre modul în care sunt aprobate medicamentele, unul
superficial și asupra căruia planează suspiciuni de corupție.
Revenind la medicamentul cu pricina, acesta nu conține,
într-adevăr, în prospect, decât specificări vagi, gen „kiwi” sau
„extract de rădăcină de tapinambur”!

„FC
Argeș l-a nenorocit. Îi dădeau pastile cu
pumnul!”

Cornel Dinu, director tehnic la Dinamo, a făcut o afirmație
uluitoare pentru Evenimentul Zilei. „Adi a devenit dependent de la
FC Argeș. Preparator fizic era unul Silaghi, le dădea pastile cu
pumnul. Zicea că sunt vitamine, dar erau droguri. L-a nenorocit.
Mutu se tot ruga de mine și de Borcea să-l băgăm în teren, că va da
goluri și că va sparge tot. Ai o senzație de bine când iei asemenea
pastile, dar apoi depinzi de ele, de acele stupefiante”.

Avocatul Cristian Sîrbu: „Este infracțiune”

Posibila acțiune a lui Mutu în România ar avea sorți de izbândă,
este de părere cunoscutul avocat Cristian Sîrbu. „Este evident că
Ministerul Sănătății se face vinovat, pentru că el dă avizele.
Aprobările trebuie date numai după verificări foarte atente.
Altfel, este o infracțiune. Cumpărătorul poate fi înșelat în
situația în care nu apar pe prospect toate substanțele pe care le
conține respectivul medicament. Dacă o persoană este alergică la
sibutramină? Adi ar avea sorți de izbândă dacă va da în judecată
atât Ministerul Sănătății, cât și firma producătoare.

94 de lei costă
capsula de slăbit pe Internet, sloganul sub care este vândută fiind
„Slăbește între 4 și 12 kg pe lună”. În prospect scrie că este
realizată din plante

Publicat: 01 02. 2010, 09:50
Actualizat: 01 02. 2010, 09:52