Mirel Rădoi își permite să refuze orice ofertă care nu-l satisface financiar! E milionar și arată asta cu fiecare ocazie: Antrenorul care se lăfăie în bani se plimbă acum cu o limuzină de 300.000 de euro! FOTO&VIDEO EXCLUSIV

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 24 poze

Mirel Rădoi, 41 de ani, e fost selecționer și un antrenor foarte bine cotat. Își permite să refuze oferte pe bandă rulantă, cea mai recentă fiind din partea celor de la Universitatea Craiova. Are un statut financiar care-i permite să aleagă semnarea unui contract doar în condițiile sale. Dovada? Doar „jucăriile” din garaj depășesc pragul milionului de euro.

Recent, pe străzile din București, a întors toate privirile atunci când a coborât de la bordul unui Maybach GLS 600. Limuzina germană are un preț de catalog ce urcă de la 200.000 de euro, dar poate ajunge lejer la 300.000. E o „sufragerie” pe roți: canapele pe piele, tot confortul din lume și un motor V8, asistat de două turbine, ce propulsează mașina de 0-100km/h în 4.8 secunde.

Pe o stradă din zona de nord a Bucureștiului, Mirel Rădoi a avut de rezolvat câteva probleme administrative. „Înarmat” cu dosarul pregătit, potofelul plin de carduri și o borsetă „de firmă”, el a coborât din bolid pentru a se întâlni cu un cunoscut! Dar, a parcat, din lipsă de locuri, în dreptul unei porți de acces a unei clădiri impozante, iar paznicul i-a atras imediat atenția că trebuie să mute Maybach-ul.

Mirel Rădoi își permite să refuze orice ofertă care nu-l satisface financiar! E milionar și arată asta cu fiecare ocazie: Antrenorul care se lăfăie în bani se plimbă acum cu o limuzină de 300.000 de euro

După câteva discuții, fostul selecționer a primit o „învoire”, de ajuns cât să rezolve problema legată de dosarul stufos. De remarcat că la ținuta casual, Mirel a asortat și un ceas de firmă. De fapt, el spunea că asta e pasiunea lui: mașini și ceasuri. „Am câştigat 15 milioane în toată cariera, din care vreo șase s-au dus pe maşini. S-au mai dus vreo două pe ceasuri”.

Noua „bijuterie” pe patru roți a fostului selecționer al României se adaugă, în garaj, unor modele precum Mercedes AMG GT 64 S 4 – Door Coup sau Rolls-Royce Culinar Billionaire. În urmă cu un an, Mirel Rădoi impresiona cu Batmobilul său. „L-am văzut înaintea meciului cu maşina lui Batman. Putea sa ne motiveze chestia asta” declara căpitanul Stelei, Valentin Bărbulescu.

  • Ferrari F12 Berlinetta, Bentley Bentayga First Edition, Audi A8, Bentley Continental GT, Mercedes E-Klasse, BMW X6, Aston Martin au mai fost modele celebre deținute de Mirel Rădoi.

 

 

Publicat: 19 06. 2022, 21:53
Actualizat: 19 06. 2022, 21:54