Membrii galeriilor mai multor echipe s-au unit pentru o cauză comună și au strigat:** „Cine sare, vrea schimbare!”

Fanii s-au alăturat din nou protestatarilor ieri și au contestat conducerea României, prin banere și scandări. Deși aceștia și-au anunțat prezența în Piața Universității la ora 18:00, protestul a început o oră mai târziu.

„România! România!” s-a auzit aseară la Universitate, dar nu datorită vreunui succes al echipei naționale, chiar dacă scandările au venit din partea suporterilor. De această dată, ultrașii au manifestat alături de restul românilor care doresc schimbarea președintelui și a Guvernului. Înarmați cu banere și cu portavoci, membrii galeriilor mai multor echipe s-au unit pentru o cauză comună și au strigat, sub stricta supraveghere a eternilor dușmani, jandarmii. „Băsescu vino-n ‘coa, să te judece Piața!” sau „Libertate! Libertate!” s-a auzit din câteva sute de plămâni exersați pe stadioane, începând cu ora 19.00.

Au strigat alături de trecători

Suporterii prezenți la manifestarea de aseară au vrut să se dezică și de actele de violență cu care au fost asociați pe parcursul mai multor anterioare zile de proteste. „Suporteri, nu criminali!”, stătea scris cu majuscule pe câteva dintre steagurile pe care fanii le-au fluturat la kilometrul 0. De altfel, la mitingul anunțat de ultrași încă de acum câteva zile, s-au alăturat și alți protestatari prezenți în zonă, dar și câțiva trecători, toți strigând la un loc: „Cine sare, vrea schimbare!”, determinați probabil, într-o oarecare măsură, și de frigul tot mai pătrunzător.

Publicat: 25 01. 2012, 09:59
Actualizat: 25 01. 2012, 10:00