Marți, în ProSport. Petrolul nu face bani doar din vânzarea de jucători. Rețeta prin care „lupii” și-au asigurat peste 1 milion de euro/an în plină criză

Numărul 35 al săptămânalului ProSport apare marți, 19 august, și se distribuie exclusiv cu ediția tipărită a cotidianului Ziarul Financiar.

În paginile săptămânalului, tipărit în condiții grafice deosebite, vă prezentăm un material de excepție, ce are ca subiect central formația Petrolul Ploiești. Rețeta financiară a echipei lui Răzvan Lucescu este una deosebită, „lupii” reușind să facă profit de peste 1 milion de euro în plină criză. Cu 13 parteneri economici care aduc peste un milion de euro la veniturile clubului, oficialii Petrolului au înțeles și faptul că marketingul este o unealtă importantă în consolidarea bazei de fani și atragerea suporterilor alături de echipă. Totul despre strategia financiară a unui club pentru care profitul nu se obține doar prin vânzarea de fotbaliști.

Un alt material captivant are în prim plan clubul Southampton, care tocmai l-a transferat pe Florin Gardoș. Îți prezentăm povestea clubului care anul trecut impresiona în Premier League, dar care acum este în cădere liberă. Transferul fundașului român la „sfinți”, în schimbul sumei de 6,8 milioane de euro, este văzut ca unul bun pentru fotbalul românesc. Însă fundașul central de 25 de ani a sosit la o echipă aflată în plin proces de reconstrucție, atât din punct de vedere al lotului, cât și din punct de vedere financiar.

Nu în ultimul rând, vă recomandăm un subiect legat de Moto GP. ProSport a fost, la finalul săptămânii trecute, la Brno (Cehia) și îți prezintă toate detaliile financiare din spatele cursei. Interesul din jurul motomondialului de viteză generează an de an încasări importate pentru municipalitatea din Brno. Paradoxal, deși sectorul public încasează sume foarte mari (aproximativ 8 milioane de euro), proprietarul circuitului a raportat pierderi de 3,5 milioane în 2013.

Publicat: 18 08. 2014, 17:25
Actualizat: 18 08. 2014, 17:48