Lupescu:** „Blatter și Beckenbauer nu mai vin la București”

Președintele FIFA, Joseph Blatter și președintele Consiliului de Supraveghere al FC Bayern Munchen, Franz Beckenbauer, nu vor mai ajunge în România la centenarul FRF, a declarat, pentru MEDIAFAX, directorul general Ionuț Lupescu.

"Domnul Blatter nu mai ajunge la București. Am fost informați că s-a îmbolnăvit și că nu mai poate ajunge. De asemenea, nici domnul Beckenbauer nu va mai participa la dineul organizat de FRF cu ocazia centenarului", a spus Lupescu.

FRF va organiza, marți seara, la Palatul Parlamentului din București, dineul oficial cu ocazia sărbătoririi Centenarului Federației Române de Fotbal, la care vor participa personalități atât din fotbalul românesc cât și din cel internațional, precum președintele UEFA, Michel Platini, și fostul președinte al UEFA, Lennart Johansson.

Publicat: 12 05. 2009, 13:52
Actualizat: 12 05. 2009, 15:06