Lucrările la Național Arena încep sâmbătă!** Cât va costa gazonul pentru FINALA EL

Noul gazon care urmează să fie instalat pe Arena Națională în vederea finalei Ligii Europa din 9 mai va costa 4 milioane de lei, suma urmând să fie susținută în totalitate de Primăria Capitalei, a anunțat, vineri, într-o conferință de presă, directorul ALPAB, Radu Popa.

Lucrările vor începe sâmbătă și vor dura maxim o lună. Până la disputarea finalei stadionul nu va mai găzdui nicio partidă sau alt eveniment.

„Conform recomandărilor UEFA, societatea STRI (n.r. – partenerul oficial al FIFA și UEFA) va fi responsabilă cu schimbarea gazonului. Lucrările de înlocuire a gazonului încep de mâine (n.r. – sâmbătă), va dura maxim o lună, în funcție de de condițiile meteo și vor fi îndeplinite toate cerințele UEFA. Costurile de înlocuire a gazonului le suportă Primăria București prin ALPAB. Totul va costa patru milioane de lei. În această sumă (n.r. – patru milioane de lei) intră și închirierea sistemului de lumină pentru gazon până în luna octombrie”, a explicat directorul general al Administrației Lacuri, Parcuri și Agrement București (ALPAB), Radu Popa.

Prezent la conferința de presă, primarul general Sorin Oprescu a recunoscut că inițial suma de 4 milioane de lei i s-a părut mare, dar a primit asigurări din partea specialiștilor că aceasta se încadrează în limitele normale pentru acest tip de lucrare. „Nu e mare, m-am interesat și eu. Pentru că și mie mi s-au părut niște dimensiuni mai mari… dar nu, specialiștii spun că în această sumă intră și instalația de iluminare artificială. Este pentru prima oară când Primăria intervine financiar în problema gazonului.

Dacă se putea și mai bine? Da, cred că se putea și mai bine. Dar n-am cheltuit nimic, a intrat în obligația constructorului. Iar bâlbele de atunci au existat pe fondul unor promisiuni mari de seriozitate. Care s-au dovedit a nu fi așa. Mă interesează să nu ne mai lovim de lucrurile de care ne-am lovit în trecut. Operațiunea de înlocuire a gazonului include și schimbarea primilor zece centimetri de nisip din stratul de suport. Se va interveni apoi cu lămpi de fotosinteză la nivelul solului”, a menționat primarul.

MEDIAFAX

Publicat: 09 03. 2012, 14:52
Actualizat: 09 03. 2012, 14:54