Lovitură dată de Kira Hagi! Fiica „Regelui” e actriță principală într-un film care va avea premiera curând

Fiica lui Gică Hagi, Kira, va putea fi văzută în fimul „Între Chin și Amin”, care va apărea în cinematografe în această toamnă. Fata „regelui” va juca rolul principal într-un film care relatează brutalitatea experimentelor de tortură comunistă din Fenomenul Pitești.

Realitatea brutală a Fenomenului Pitești, închisoarea comunistă în care deținuții au fost puși să se tortureze între ei, pentru a avea o șansă de supraviețuire, este relatată în filmul independent „Între Chin și Amin”, realizat de regizorul constănțean Toma Enache.  

„Între Chin și Amin” este un omagiu adus tuturor oamenilor care au suferit în temnițele comuniste în perioada 1945-1989, o mărturie despre rezistență prin credință, despre onoare și iertare”, spune Enache. 

Filmul independent care vorbește despre fenomenul reeducării deținuților din închisorile comuniste va avea premiera în 1 octombrie 2019, în București, la Cinema PRO. 

GALERIE FOTO cu Kira Hagi!

După premiera de la Cinema Pro filmul va porni într-o caravană în țară, printre primele orașe confirmate numărându-se: Timișoara, Sighet, Baia-Mare, Constanța, Pitești, Tulcea, Reșița. Filmul este realizat cu participarea extraordinară a actorilor Ion Dichiseanu și Cezara Dafinescu. În rolurile principale îi puteți vedea pe Kira Hagi și Vali V. Popescu. 

Din distribuție mai fac parte: Constantin Cotimanis, Ana Pârvu, Ciprian Nicula, Ioachim Ciobanu, Laurențiu Stan, Csaba Ciugulitu, Victoria Cociaș, Teodora Calagiu Garofil, Dragoș Stoica, Bogdan Sălceanu, Iany Panait, Remus Stănescu, Adrian Culețu, Mircea Taiss, Iulian Trăistaru, Armand Crișan, Ștefan Gota, Petrică Moraru, Alexandru Mereuță, Adrian Anghel, Daniel Nițoi, Cătălin Bocârnea, Michael Szegedi, Stelică Murariu, Octav Bjoza, George Stanca, Daniel Sin, Alin Ailioaei, Tina Malamă, Tașcu Lala, Vlad Buzea.  

„Între Chin și Amin este un film clasic, care aduce în fața spectatorilor o poveste tulburătoare de viață, petrecută într-una din cele mai crunte perioade din istoria modernă – reeducarea din pușcăriile comuniste.

Filmul are la bază întâmplări reale care m-au marcat puternic atunci cand le-am aflat, indiferent că s-au întâmplat în închisoarea din Sighet, în cea din Pitești sau în altă parte. Discuțiile pe care le-am avut cu câțiva supraviețuitori m-au ajutat să înteleg și mai bine evenimentele din acea perioadă. 

Biografiile personajelor principale înglobează lucruri teribile, trăite de mii de deținuți politici din perioada comunistă, însă conțin și esența unor caractere unice și extrem de puternice. Intenția mea a fost să arătăm că există o altă lume dincolo de această lume concretă, o lume suprasensibilă, cu valori transcendente (dragostea, Dumnezeu, binele), că există o valoare superioară vieții, care are ca efect tocmai triumful acesteia, atunci când totul pare pierdut. 

Am considerat că a venit momentul ca realitatea brutală a Fenomenului Pitești, despre care nu s-a putut vorbi timp de zeci de ani și care a adus suferințe inimaginabile unui număr semnificativ de oameni, să fie spusă în sfârșit cu voce tare, printr-un film artistic. Așa se face că am decis să investesc toată energia și economiile mele în acest film”, a declarat regizorul Toma Enache. 

Actriță în rolul principal, Kira Hagi a urmat cursurile facultății de Teatru și Film „New York” din Las Vegas, una dintre cele mai bune școali de practică în producția de film. A mai jucat în scurt-metrajele București, te iubesc (2014) și Fragile (2017). 

Actorul din rolul principal, Vali V. Popescu, a absolvit Facultatea de Teatru de la Târgu Mureș și este actor la teatrul „Aureliu Manea” din Turda. În 2017 a fost vocea lui Roc în animația Linxy. 

Toma Enache este regizor, actor, poet, jurnalist. A absolvit în 1997 Facultatea de Regie-Teatru din București. A mai regizat în 2013 primul film artistic din istorie vorbit în aromână „Nu sunt faimos, dar sunt aromân”, urmat în 2015 de documentarul „Armânii, de la faimoșii la „, ambele premiate la festivaluri din Europa. 

„Între Chin și Amin” este realizat din fonduri private și orice intenție de a sprijini drumul lui prin țară este bine-venită. Donațiile se pot face pe site-ul www.lasteaua.ro, la secțiunea donații. Filmul va fi distribuit de La Steaua Film Studios.

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Publicat: 02 07. 2019, 20:25
Actualizat: 03 07. 2019, 08:29