Irina și apa vie

„Irina Kirilova joacă în multinaționala Novarei la 45 de
ani și deține singură un palmares de câteva ori mai stufos decât
tot voleiul românesc.”

Ziariștii italieni i-au spus „La Dominatrice” și au pus în
muzicalitatea unui cuvânt admirația și tandrețea unei nații. Faptul
nu miră, știută fiind aplecarea peninsularilor spre
superlativizările frenetice, de tipul „Il Genio” sau „Il Fenomeno”.
Unii dintre ei au plusat cu „La Divina”, legând astfel elogiul de
perenitatea unei Maria Callas sau Sophia Loren. La polul celălalt,
comentatorii TV români au numit-o „Mămăița”, preferând să ignore
monumentul sportiv și să strecoare aluzii geriatrice. Această
diferență dintre compliment și ofensă nu măsoară doar o prăpastie
de educație, ci și o formă nătângă de patriotism. Senioarele
noastre trebuie venerate. Ale altora pot fi descrise persiflant, cu
ironii care nu-i onorează pe autori. Luminița Huțupan sau Nicoleta
Grasu n-au fost niciodată mămăițe. În schimb, Irina Kirilova a
petrecut o oră și ceva într-o sală de sport din România și a plecat
acasă însoțită de glumițe insolente.

Spectatorii buzoieni care au văzut miercurea trecută meciul de
volei CSU Metal Galați – Asystel Novara au gustat din mierea
privilegiului. Istoria nu adună lumea prin convocator, dar uneori
provoacă întâlniri care lasă urme. Irina Kirilova joacă în
multinaționala Novarei la 45 de ani și deține singură un palmares
de câteva ori mai stufos decât tot voleiul românesc. De acord, nu
are sex-appealul lui Logan Tom, nici serviciul de tenis al lui
Manon Flier. Dispune de alte argumente, printre care un titlu
olimpic, opt Cupe ale Campionilor și o hartă a suferinței dăltuită
în palme. Kirilova și-a schimbat o dată naționalitatea și de multe
ori domiciliul, dar mesajul ei a rămas același: tinerețea nu e un
merit, la fel cum bătrânețea (sportivă și nu numai) nu e o vină.
Longilină și longevivă, voleibalista Novarei soarbe apă vie,
conservă ceva din noblețea primară a sportului și spune cui are
timp s-o asculte că limitele îi inhibă doar pe fricoși.

În 1988 (nu, nu e greșeală de tipar), când Irina Kirilova lua
aurul olimpic cu naționala URSS, comentatorii meciului de miercuri
parcurgeau, probabil, școala primară. Or, se știe, clasa întâi e
prima bornă a celor șapte ani de-acasă. La propriu și la
figurat.

articol scris de Radu
PARASCHIVESCU

Publicat: 19 01. 2010, 11:00
Actualizat: 19 01. 2010, 11:00