In memoriam Ion Oblemenco

 

Clubul Universitatea Craiova și suporterii au adus un omagiu lui Ion Oblemeco, atacantul emblematic care ar fi împlinit astăzi 64 de ani.
Managerul sportiv Ovidiu Stângă și vicepreședintele Lucian Mitu au depus o coroană de flori la statuia „tunarului” de la stadionul care-i poartă numele. Același gest l-au făcut și membrii galeriei de la Peluza Sud.
 
Eram prea mic, nu l-am prins ca jucător, dar l-am cunoscut mai apoi ca om și ca antrenor. Am avut multe de învățat de la el. Este un model pentru toți copiii care vor să se facă fotbaliști. Sper ca și echipa noastră de azi să repete performanțele Științei de pe vremea lui Nea Nelu”, a declarat Ovidiu Stângă.
 
„Ce poate fi mai frumos decât să participăm la astfel de evenimente împreună cu suporterii. Sper ca performanțele extraordinare ale lui Oblemenco să-l motiveze pe Florin Costea și să devină și acesta un golgheter al României, un nou tunar al Craiovei” a spus și Lucian Mitu.
 
Ion Oblemenco a jucat la Universitatea Craiova în perioada 1966-1977. Are 285 de meciuri în Liga I și 170 de goluri marcate. A câștigat de 4 ori titlul de golgheter al României, în sezoanele 1966-1967, 1969-1970, 1971-1972, 1972-1973. Ca jucător, are în palmares un titlu de campion cu Craiova în 1974 și o Cupă a României în 1977. A antrenat Universitatea în 85 de partide cucerind eventul în 1981. A decedat la 1 septembrie 1996, la vârsta de 51 de ani.  

 

Publicat: 13 05. 2009, 14:38
Actualizat: 13 05. 2009, 14:44