In memoriam Ion Cupen, 1941-2014. Ilie Balaci: „Doamne, nu pot să mă obișnuiesc cu gândul ăsta”. Ce scria marele gazetar acum 5 ani despre degradarea fotbalului

  • Ion Cupen avea mai multe probleme medicale grave, printre care afecțiuni cardiace și diabet. A fost internat în spital, dar a semnat pe proprie răspundere ordinul de externare joi în ciuda faptului că starea sa se înrăutățise: își dorea să moară. Vineri dimineață a murit, iar duminică a fost dus pe ultimul drum de o mână de oameni. Doar 20 de prieteni, foști colegi sau ziariști și-au luat „adio” de la cel considerat a fi cel mai bun jurnalist sportiv din toate timpurile

Deși trecut în neființă vineri dimineață, la vârsta de 73 de ani, Ion Cupen va trăi veșnic prin textele pe care le-a scris de-a lungul timpului. Răsfoind arhiva ProSport, privirea cade pe primele rânduri ale unui editorial al acestuia din 2008: Fotbalul românesc nu dă doi bani pe trecutul său. În Austria, un nume grandios ca Sindelar, ce strălucea acum 80 de ani, e îngropat lângă Mozart. La noi, o mare vedetă ca Bazil Marian a decedat de curând în cel mai crunt anonimat. Fosta legendă a Rapidului încetase din viață la 85 de ani, iar la înmormântarea acestuia participaseră doar 30 de persoane. Prea puține pentru câte a oferit fotbalului Bazil Marian, fost selecționer al României și antrenor al echipei din Giulești. Fusese internat într-un azil de bătrâni de către rudele care au considerat că nu mai pot avea grijă de el, iar moartea acestuia a adunat o mână de oameni care l-au condus pe ultimul drum. Te cutremuri. Ion Cupen nu avea de unde să știe că același lucru i se va întâmpla și lui șase ani mai târziu, când la căpătâiul său au stat 20 de oameni, mai puțini decât la cel al lui Bazil Marian. „Crunt anonimat” pentru cel care a produs mulți dintre jurnaliștii sportivi de astăzi. Ion Cupen s-a stins din viață la capătul unei lupte la care renunțase de mult timp. Joi a cerut să fie lăsat să plece din spital, chiar dacă starea sa de sănătate era din ce în ce mai fragilă, iar în aceeași zi, spun apropiații săi, ziaristul ar fi cerut să i se aducă otravă. Suferința ultimilor ani, cauzată de pierderea soției, l-a făcut pe Ion Cupen să îmbrățișeze ideea morții, iar puținele clipe de liniște le găsea doar în compania a două animale dragi sufletului său: o pisică și un câine maidanez pe care îi salvase de pe străzi. Considerat a fi unul dintre cei mai talentați ziariști ai generației sale, Cupen a refuzat să mai scrie în ultima perioadă a vieții. „Nu mai pot”, era răspunsul care însoțea imediat solicitările celor care voiau ca talentul său să umple din nou paginile ziarelor. În ProSport, Ion Cupen a încetat să mai scrie în 2009, invocând motive personale. A mai avut colaborări cu Evenimentul zilei, Gazeta Sporturilor și Sport Total FM. A fost înmormântat lângă soția sa, trecută în neființă în 2010. S-au reunit după patru ani în care Ion Cupen, spun apropiații săi, plângea în fiecare seară.


ProSport i-a adus lui Ion Cupen un ultim omagiu: „În memoria unui mare gazetar al presei românești, colegii de la ProSport”, a fost mesajul redacției

Ilie Balaci: „Nea Ion este… Pardon, a fost. Doamne, nu pot să mă obișnuiesc cu asta!”

„Mi-e greu să vorbesc la trecut despre nea Ion. Am plâns atunci când am aflat că a murit. Am fost foarte atașat de el, vorbeam mult la telefon, încercam să pastrăm legătura așa cum puteam. Nea Ion este… Pardon, a fost. Doamne, nu pot să mă obișnuiesc cu asta! Nea Ion a fost un om extraordinar, așa cum nu o să mai fie altul. Am pierdut vineri un prieten și un ziarist de mare, mare valoare. Știam că are probleme mari de sănătate, dar de fiecare dată când îl întrebam cum se simte, mă lua peste picior și mă întreba dacă l-am auzit vreodată plângându-se de vreo durere. Sunt sfâșiat de durere”, a declarat pentru ProSport Ilie Balaci, jucător căruia Ion Cupen i-a dedicat un editorial elogios în urmă cu șapte ani, în Evenimentul Zilei: „Din seva fotbalului craiovean s-a închegat la un moment dat un exemplar unic: Ilie Balaci. Aidoma marilor valori, a urcat devreme în prim-plan, la vârsta junioratului, așa cum se întâmplase cândva cu Pele, Bobby Moore, Lubanski, Dobrin, Maradona. Cu zulufi blonzi îmbârligați, ochi de peruzea și trăsături delicate, părea un heruvim care sărise gardul Raiului, ca să guste din toate plăcerile lumești”, nota fostul mare gazetar atunci. Ilie Balaci aproape izbucnește în plâns atunci când îi sunt citite rândurile dedicate lui: „Poate că astăzi a sărit el gardul și a intrat în Rai”, a adăugat acesta la finalul conversației. Asta îți place să crezi. O entitate în lumea sportului ar trebui să aibă un loc al lui, dar și o apreciere pe măsură, una de care poate nu s-a bucurat în totalitate în timpul vieții.


A fost un exemplu pentru ziariștii de sport de acum. Un om extraordinar, citit și echilibrat. Dumnezeu să îl odihnească în pace
Helmuth Duckadam, fost portar Steaua


Era o enciclopedie a sportului, nu doar a fotbalului. Pierdem din ce în ce mai multe valori ale țării și e păcat, mare păcat
Ilie Năstase, fost tenismen


Și APS a deplâns moartea lui Ion Cupen

Asociația Presei Sportive din România a emis duminică un comunicat referitor la decesul lui Ion Cupen: „Asociația Presei Sportive din România deplânge dispariția gazetarului Ion Cupen, unul dintre ultimele condeie veritabile ale ziaristicii sportive. Ion Cupen a murit. Unul dintre cei mai mari ziariști sportivi din România… Cupen a făcut parte dintre rarii gazetari atinși cu pana talentului, gen Ioan Chirilă, Victor Bănciulescu sau Radu Cosașu, o spiță aflată de multă vreme pe cale de dispariție. Foarte mulți dintre colegii de breaslă, dar și din rândurile cititorilor, l-au identificat pe Ion Cupen în succesorul marelui Ioan Chirilă, admirându-i slova meșteșugită și cursivitatea gândului așezat pe coala de hîrtie.

El a lucrat la ziarul Sportul, la Gazeta Sporturilor, Pro Sport și Adevărul. Multiplu câștigător al unor premii de excelență în gazetaria sportivă, Ion Cupen a lăsat în urma sa o moștenire de stil probabil irepetabilă, dar și câteva titluri de cărți sportive, scrise singur sau în colaborare cu bunul său prieten, gazetarul Mihai Ionescu, și el decedat. Prin dispariția lui Ion Cupen, „nea Johnny” pentru cei mai tineri, gazetăria sportivă din România a devenit încă o dată mai săracă, mai expusă fenomenului tabloidizării, al facilului și al minimei rezistențe stilistice.

Asociația Presei Sportive din România își exprimă profundul regret în legătură cu trecerea în neființă a marelui ziarist Ion Cupen și transmite sincere condoleanțe familiei acestuia.


Fragmente extrase din editorialele pe care Ion Cupen le-a scris pentru ProSport

16 aprilie 2008, Și totuși Steaua„Fotbalul este regele cu ghiuluri de aur și izmene maro al secolului nostru. În afară de Anglia, leagănul său, unde a rămas o religie, peste tot se atentează la justețea întrecerii. Alții iau măsuri drastice, îngrădind fenomenul”

23 iunie 2008, Zel și Mândrie„Teribilismul este un substantiv privat. Aparține tinerilor. Zgândărindu-l, poate produce fiori de bucurie, dar și de groază. Te ciocnești zilnic de el. De pildă, pe șosele. Plecasem sâmbăta trecută spre Ploiești. Coloane tradiționale de mașini în ambele sensuri. Printre ele, pe axul șoselei zbârnâiau motocicliștii. Unii, puțini, cuminți, stăteau în spatele tău și te depășeau când era cazul. Cei mai mulți ambalau motoarele cu voluptate, accelerând nefast, dansând macabru pe muchia coasei. La intrarea în Tâncăbești, un refulat de acest gen, care tocmai defilase cu zgomot printre mașini, accidentat, zăcea nemișcat într-o baltă de sânge, lângă motorul său ajuns o tinichea inutilă. Îi sărise o cizmă din picior și ciorapul alb părea un steag inutil cerșind prea târziu îngăduința morții. Mă gândesc că, zgândăriți în orgoliu și în temperament, suporterii fotbalului sunt și ei tot niște motocicliști teribili coborâți din șa pe caldarâmul stadioanelor. Fotbalul este o otravă dulce, din care unii extrag milioane și din care alții, cei mulți, fanii pătimași, naivii înflăcărați, sorb extaz și uneori nenorocire. Moartea celor trei juni turci, acompaniind marșul triumfal al echipei lor la Europene, stă mărturie. Ce viață galopantă! Se moare sub copitele ei, în veșmânt de zel și de mândrie!”

15 decembrie 2008, Tenisul nătâng: „Tenisul, sportul așa-zis alb, adică imaculat, a ajuns și el o arenă de intrigi garnisite cu grosolănii și pumni. Ultima noastră oază senină, înghițită de nemernicie. El a constituit multă vreme un bastion al cavalerismului. Peste fileu zburau nu numai mingi, ci și zâmbete, complimente, poate și invidii politicoase. Prin îngemănarea tenacității de cal de munte a lui Țiriac cu talentul uriaș al lui Năstase am devenit la un moment dat, dacă nu o mare putere, măcar un exponat straniu al unui muzeu înălțat în deșert. Întrucât nu am avut și nu avem bază materială, nici centre moderne de instruire, nici nu am găzduit turnee de mare anvergură. Ne-am mulțumit cu exemplare îndemânatice exersând pe scenele mondiale, prin șansă sau prin efortul material al părinților. S-a pierdut ocazia când tenisul detrona fotbalul din conștiința puștanilor care înlocuiau bucata de maidan cu un teren desenat cu creta pe asfalt, unde încercau să calce pe urmele lui Țiri și Nasti după primele isprăvi în Cupa Davis.”

8 ianuarie 2009, Zeul Fotbal: „Fotbalul este un zeu îmbătrânit în rele, cu remarcabile rezerve de farmec. De o lăcomie fără margini, înghite bani cu nemiluita. Mizele mari și sarabanda pariurilor îl împing, nu o dată, la fapte urâte. În alte țări, cel puțin, el dansează dezinvolt, atrăgând oamenii în tribune. La noi însă, zeul este palid și împiedicat, iar tribunele sunt depopulate, pătate cu pâlcuri de rebeli vulgari și puși pe harță. Și, totuși, fotbalul primează în conștiința amatorilor de sport.”

Publicat: 26 05. 2014, 08:26
Actualizat: 26 05. 2014, 08:27