„Il Luce” ovaționat de tot stadionul!

Introdus în minutul 77 al partidei, Mircea Lucescu (foto) a fost aplaudat la scenă deschisă în Ghencea, în ciuda rivalității existente.

Lucescu nu mai jucase fotbal de 18 ani, mai precis din 1990, când a intrat câteva minute într-o partidă Dinamo – Sportul, din ultima etapă a acelui sezon. „Am dat o pasă de gol, n-ați văzut? Am fost calm, am știut ce să fac și i-am dat mingea lui Sburlea, mai ales că e și jucătorul lui Răzvan“, a glumit tehnicianul lui Șahtior despre ultimul gol al tricolorilor, înscris de Sabrin Sburlea, fotbalistul lui FC Brașov. „Echipa noastră a avut mari probleme în atac. Singurul care a dat satisfacție în ofensivă a fost Adrian Ilie“, a mai spus Lucescu.

"Am apreciat spectacolul de pe gazon și în special pe omul pentru care am devenit stelist, Tudorel Stoica" -  Mihai Stoica, președinte Unirea Urziceni

Publicat: 27 05. 2008, 20:32