Hagi, la 45 de ani!** VIDEO ‘Magie’ în finala Cupei UEFA!

Ultimul playmaker veritabil al fotbalului mondial a fost
sărbătorit aseară, în Antalya, de puștii de la Academia sa, care
i-au făcut un cadou-surpriză

„Regele” s-a retras din 2000 de pe teren, dar continuă să
fascineze. Recent, englezii l-au declarat pe Gică Hagi ultimul
număr 10 veritabil al fotbalului mondial, iar golul înscris de el
la Cupa Mondială din 1994, în meciul cu Argentina, a fost gratulat
cu titlul de „cel mai frumos contraatac din istorie”. Aseară, cu o
zi înainte de a împlini 45 de ani, Hagi se afla în Antalya, la
Complexul Mardan, alături de jucătorii de la Academia sa.
Puștii n-au ratat prilejul și i-au pregătit „Regelui” o surpriză,
organizând cu ajutorul lui Zoli Iașko o petrecere. Când „Regele” a
intrat în restaurant, jucătorii erau înșirați pe două rânduri și
toți au început să cânte „La mulți ani!”, în timp ce pe fundal se
auzeau acordurile melodiei „Să nu-mi iei niciodată dragostea”, a
lui Holograf, una dintre favoritele lui Hagi. Fostul mare decar a
bătut „cuba” cu jucătorii și apoi a tăiat tortul imens care-l
aștepta. Gică a primit și un cadou-surpriză: o copie a ghetei de
aur! „Mi-ați adus o gheată de picior drept! Nu știați că eu am fost
stângaci?”, a glumit Hagi, care mai apoi a acceptat provocarea
ProSport de a rememora, cu o matrice cincinală, cele mai importante
momente ale vieții sale.

La 5 ani (1970) – Prima minge.
„Circula o legendă în fotbal, cum că prima minge mi-ar fi făcut-o
bunicul, din păr de cal. Nimic adevărat. Prima minge mi-a dat-o
mama și era din cauciuc. La 5 ani m-am îndrăgostit de fotbal. Eram
încă la Săcele”.

La 10 ani (1975) – Primul club: Farul
Constanța.

„Primele emoții. Mă așteptam să
fiu luat în primire de antrenori riguroși și duri. M-a întâmpinat
însă privirea caldă a lui Iosif Bukossi. Nu știu ce a văzut la
mine, dar m-a luat imediat sub aripa lui ocrotitoare. M-a încurajat
și încă de atunci a văzut la mine calitățile de decar”.

La 15 ani (1980) – Luceafărul.
„Am
plecat de la Farul la cea mai tare academie care era atunci în
fotbalul românesc. Un proiect care a scos jucători pe bandă
rulantă. Totul era perfect, de la atmosferă la condiții. Dacă la
Farul am terminat școala generală și liceul, la Luceafărul mi-am
luat licența”.

La 20 de ani (1985) – Golgheterul
României.

„La 20 de ani eram declarat cel mai
bun jucător al României și primeam trofeul de golgheter. Începeam
să mă gândesc însă mai departe. Trofeele personale nu mă mai
mulțumeau, voiam să pun în palmares și performanțe cu echipa”. Doi
ani mai târziu, în 1987, Hagi ajungea la Steaua.


La 25 de ani (1990) – Între
Maradona și Butragueno.

„Ce an! Am început la
Steaua și am terminat la Madrid. La mijloc a fost Cupa Mondială,
întâlnirea cu Maradona. Acela a fost pentru mine vârful anului.
Când am intrat în vestiarul lui Real, pentru prima oară m-a
încercat un sentiment pe care cu greu l-am putut defini. Am simțit
bucurie, emoții, împlinire, toate la un loc. Șeful vestiarului era
Butragueno, dar toată lumea era a mea. Plecam la un nou drum în
viață, unul fabulos”.

La 30 de ani (1995) – Visul
Barcelona.

„Veneam după un turneu final de
Cupă Mondială fantastic, unde am ieșit al treilea jucător al lumii.
Anii petrecuți în Italia mă întăriseră, iar transferul la Barcelona
a venit firesc. Visam să ajung acolo, unde îmi plăcea sistemul de
joc, stilul antrenorului”.

La 35 de ani (2000) – „Regele
Turciei”.

„În 2000 m-am retras de la națională, însă cea mai puternică
amintire rămâne câștigarea Cupei UEFA cu Galatasaray, apoi victoria
din finala Supercupei Europei, 2-1 cu Real Madrid, avându-l
antrenor pe Mircea Lucescu (foto). Nu poate fi un alt final de
carieră mai frumos. Un sezon în care am câștigat tot”.

La 40 de ani (2005) – Mai tare ca Del
Bosque.

„Antrenam la Galata, iar în acel an am fost declarat cel mai bun
antrenor din Turcia, înaintea lui Del Bosque. Un premiu de care mă
simt mândru și acum, pentru că era într-o nouă carieră a
mea”.

La 45 de ani (2010) – „Îmi doresc o provocare
personală”.

„Sunt același Hagi, cu aceeași pasiune pentru fotbal. Am academia,
sunt fericit și mă gândesc că, dacă tot suntem în 2010 și am jucat
cu numărul 10 pe tricou, poate anul acesta îmi va aduce și o
provocare personală”. Din nou antrenor? „Da. Vorbim la
toamnă”.

Reperele
lui Hagi

Născut: 05 februarie 1965 la Săcele (jud. Constanța)
Golgheterul României: 1985 și 1986
Campion: de trei ori cu Steaua, de patru ori cu Galatasaray
Națională: 125 de meciuri – 35 de goluri. A participat la CM 1990,
1994 și 1998, CE 1984, 1996 și 2000
Trofee: Supercupa Europei cu Steaua în 1987, Cupa UEFA și Supercupa
Europei cu Galatasaray în 2000

Rămâi azi pe
www.prosport.ro pentru a urmări cele mai tari momente din cariera
„Regelui”

VIDEO FAZA SUPERBA DIN FINALA CUPEI
UEFA CÂȘTIGATĂ‚ DE GALATASARAY

VIDEO HAGI FAȚA ÎN FAȚA CU MARADONA LA
CM 1990

VIDEO MOMENTE
MAGICE DIN MECIUL CU COLUMBIA DE LA LA World Cup
1994

VIDEO CELE MAI TARI
GOLURI ÎNSCRISE DE HAGI

Publicat: 05 02. 2010, 17:23
Actualizat: 05 02. 2010, 18:13