Ghiță:** „Nu mai ajunge niciun român în finala K1”

Daniel Ghiță (29 de ani) a ieșit cu fruntea sus din finala K1,
disputată sâmbătă, la Tokyo. Învins la puncte în sfertul piramidei
de opt (după o rundă suplimentară) de turcul Gohkan Saki,
bucureșteanul se consideră adevăratul învingător al încleștării
care l-ar fi putut propulsa spre o semifinală cu olandezul Alistair
Overeem, noul campion (b.ko Peter Aerts).

Prezența în gala niponă l-a consacrat pe Ghiță drept cel mai bun
luptător K1 din scurta istorie a acestei ramuri de contact de la
noi. L-a lovit ca trenul pe Saki în primele două runde, cu lovituri
joase și medii de picior, i-a strivit brațul stâng, dar efortul
depus l-a stors pe final. Mai iute și cu o prospețime superioară pe
final, turcul a punctat mai mult, „păcălind” astfel masa
arbitrilor, care a împins confruntarea spre un extraround.
„În sufletul meu chiar simt că am câștigat. Dezamăgirea e
că arbitrii au dat decizia, poate că era mai cunoscut ca mine,
poate că în opinia lor a fost mai bun. Și Aerts a venit la mine și
mi-a zis că primele două reprize au fost ale mele, a treia a fost
egală, atunci meciul și decizia trebuiau să fie pentru
mine”
, a declarat Ghiță.

În urmă cu câțiva ani, specialiștii îl vedeau pe Daniel drept
unicul exponent din Local Kombat capabil să ajungă în marea finală.
Rând pe rând, Iftimoaie sau vărul Sora s-au retras, iar Moroșanu și
Cătinaș au rămas la stadiul de aspiranți. „Fără supărare,
dar cred că niciun român nu va mai ajunge în finala K1”,
a
conchis Daniel.

Ghiță,
peste Steaua

Finala K1 din Japonia a fost urmărită, pe Sport.ro, de 220.000
de bărbați, cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani. Pe toată
durata turneului, postul a fost lider de piață. Cel mai așteptat
moment din lumea luptelor, gala K1 de la Tokyo, a ținut în fața
televizoarelor aproximativ 222.000 de români, în intervalul orar
09:13-13:32. Competiția a depășit ca număr de telespectatori chiar
și ultimul meci al Stelei din Liga I.

Sport.ro,
lider de piață

Partida Steaua – „U” Cluj, de pe Digi Sport, a fost urmărită de
179.000 de bărbați din targetul 18-49. Postul RCS&RDS are însă
o acoperire de aproape 50% la nivel național.
Sport.ro a fost lider de piață pe toată durata competiției. Cu cele
5,3 puncte de rating adunate, postul de sport a depășit cu mult PRO
TV și Antena 1, două televiziuni generaliste, care au strâns 1,9
puncte de rating, respectiv un punct, pe targetul format din
bărbați cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani.

Semifinale: • Overeem (B. KO R1) – Saki
• Aerts
(B. P.) – Schilt
finala:
• Overeem (B. KO R1) – Aerts

Publicat: 13 12. 2010, 00:38
Actualizat: 13 12. 2010, 00:39