Gest de mahala la Înalta Curte! Giovani Becali a trântit un cameraman, apoi a avut o reacție incredibilă

Al șaselea termen în Dosarul Transferurilor nu a fost ocolit de incidente reprobabile. Ioan Becali, unul dintre inculpați, a demonstrat încă o dată că are carențe comportamentale și s-a comportat ca un huligan cu reprezentanții presei.

Dacă în urmă cu o săptămână a bruscat un reporter, fostul agent a trecut la lupta „corp la corp”. Asemenea unui taur la coridă, cel poreclit Giovani l-a lovit cu capul în piept pe un cameraman, care și-a pierdut echilibrul și s-a lovit de asfalt.

Gestul incalificabil a fost însoțit și de o scenetă, fostul impresar pozând în ipostaza victimei, deși „combatantul” său era la pământ. „Nu vedeți ce faceți aici? Mi-a spart capul, bă, nebunule!! Păi, să cad eu? Pe ce să mă sprijin?”, a spus cel mai mare dintre frații Becali, conform digisport.

Tribunalul București i-a achitat, în 3 aprilie 2012, pe toți cei opt inculpați din dosarul transferurilor de jucători. Decizia a fost contestată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție la Curtea de Apel București, care în 12 noiembrie 2012 i-a condamnat pe toți cei opt oameni de fotbal la pedepse cu închisoarea, cu suspendare sau cu executare. Ioan Becali a ieșit cel mai șifonat dintre toți, el primind 8 ani cu executare.

Sursa foto: captură Digisport

 

Publicat: 17 05. 2013, 17:00
Actualizat: 17 05. 2013, 17:11