FOTO: Vitali Klitschko s-a implicat activ în protestele violente de pe străzile Kievului! Peste 200.000 de oameni s-au adunat în centrul orașului și s-au luptat cu forțele de ordine

Kievul este în aceste zile scena unor proteste vehemente îndreptate împotriva noilor legi care îi pedepsesc și mai aspru pe cei care ies în stradă să protesteze. Piața Independenței din centrul capitalei Ucrainei a fost ocupată de aproximativ 200.000 de manifestanți, care au avut dispute violente cu forțele de ordine.

De partea protestatarilor a fost și Vitali Klitschko – campion mondial la box – cel care intenționează să candideze la funcția de președinte al Ucrainei. Acesta s-a implicat activ în ciocnirile dintre protestatari și forțele de ordine, în încercarea de a-i opri pe oamenii legii să intervină în forță. De altfel, protestele de duminică au fost impulsionate și de opoziție, care a bifat astfel a opta manifestare îndreptate împotriva președintelui Viktor Ianukovici.

Acțiunile împotriva președintelui Ucrainei au început după ce Ianukovici a refuzat să semneze un acord de asociere cu Uniunea Europeană, lucru care n-a fost pe placul ucrainenilor. Aceștia au organizat mai multe proteste împotriva lui Ianukovici, care la rândul său a înăsprit legile care reglementează protestetele de stradă.

Replica lui Ianukovici a înfuriat și mai mult populația, iar duminică 200.000 de oameni au ocupat centrul Kievului și au avut mai multe ciocniri violente cu forțele de ordine. Poliția a intervenit cu gaze lacrimogene și tunuri cu apă.

Publicat: 19 01. 2014, 22:31
Actualizat: 19 01. 2014, 22:32