Florian Walter a fost audiat la DIICOT pentru transferurile făcute între „U” Cluj și Petrolul. UPDATE: Ce decizie au luat procurorii

UPDATE: Fostul finanțator al echipei de fotbal „U” Cluj, Florian Walter, a fost plasat, luni, sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile de către procurorii DIICOT Cluj într-un dosar care privește clubul, au declarat surse judiciare pentru MEDIAFAX.

Surse judiciare au declarat, luni, pentru agenția de presă MEDIAFAX, că procurorii DIICOT Cluj au dispus măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile în ceea ce-l privește pe fostul finanțator al echipei de fotbal „U” Cluj, Florian Walter, pentru presupuse fapte de delapidare cu consecințe deosebit de grave și constituire de grup infracțional.

Afaceristul a fost audiat, luni, la sediul DIICOT Cluj.


Fostul finanțator al echipei de fotbal „U” Cluj, Florian Walter, este audiat, luni, la DIICOT Cluj într-un dosar care privește clubul, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Surse judiciare au declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX că în cursul zilei procurorii DIICOT Cluj fac investigații în acest dosar.

„Florian Walter este audiat de procurorii DIICOT Cluj, este un dosar care privește clubul de fotbal ‘U Cluj‘. Urmează să aibă loc niște activități în cursul zilei de astăzi”, au spus sursele citate.

Nu este prima dată când Walter se află în atenția procurorilor DIICOT.

DIICOT informa că în perioada mai-septembrie 2012, persoane din cadrul SC Fotbal Club Universitatea Cluj SA au acționat în scopul obținerii unor beneficii financiare substanțiale prin transferarea, cu titlu gratuit, a 15 jucători de fotbal către SC Fotbal Club Petrolul SA.

Poliția Română preciza în 2012 că sportivii au fost înregistrați la noul club, figurând cu o valoare de transfer ridicată, unul dintre ei fiind transferat deja la un al treilea club sportiv contra unei sume apreciate la 250.000 de euro. Astfel, se estima că, prin această modalitate, clubul sportiv din Cluj a fost prejudiciat cu aproximativ 10,95 milioane euro (45.225.000 lei).

În 14 noiembrie 2012, în baza autorizațiilor emise de Tribunalul Cluj, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca și procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Cluj au făcut percheziții la Cluj și Ploiești, la sediile sociale ale celor două cluburi sportive, în vederea ridicării unor înscrisuri și documente.

„Transferul cu titlu gratuit al unor jucători cotați pe piață cu o valoare ridicată, estimată la aproximativ 11.000.000 de euro și care au generat cheltuieli încă de la momentul achiziției, în contextul unei situații financiare deficitare a clubului, este de natură să genereze suspiciuni cu privire la realitatea contractelor de transfer încheiate”, arăta DIICOT.

Finanțatorul Universității Cluj la acea vreme, Florian Walter, anunța, la finalul sezonului 2011/2012, că părăsește gruparea ardeleană, urmând ca majoritatea jucătorilor de valoare din lot să se transfere la Petrolul Ploiești, club la care dorește să se implice financiar.

Florian Walter se declara dezamăgit de autoritățile locale din Cluj-Napoca care nu s-au implicat în susținerea echipei.

În vara lui 2012, Petrolul Ploiești a transferat cincisprezece fotbaliști de la Universitatea Cluj: Mircea Bornescu (portar, 32 ani), Sebastian Achim (fundaș, 25 ani), George Galamaz (fundaș, 31 ani), Lukasz Szukala (fundaș, 27 ani), Constantin Grecu (fundaș, 23 ani), Ovidiu Hoban (mijlocaș, 29 ani), Laurențiu Marinescu (mijlocaș, 27 ani), Adrian Cristea (mijlocaș, 28 ani), Marian Cristescu (mijlocaș, 27 ani), Nwakaeme Tony (atacant, 23 ani), Gheorghe Grozav (atacant, 22 ani), Sebastian Cojocnean (mijlocaș, 25 ani), Vlad Morar (atacant, 18 ani), Dorinel Popa (mijlocaș, 23 ani) și Ionuț Neag (fundaș, 18 ani).

Publicat: 10 10. 2016, 16:28
Actualizat: 10 10. 2016, 16:29