Fanii unei echipe de mare tradiție se pot tunde gratis la un barber shop cunoscut din București, aproape de cartierul dinamoviștilor | SPECIAL

Vineri este o zi specială pentru fanii Borussiei Dortmund din România! Administratorul unui cunoscut barber shop din București a decis ca suporterii care susțin echipa din Bundesliga să se poată tunde gratis.

Administratorul barber shop-ului, aflat la 850 de metri de stadionul Dinamo, este un mare fan al Borussiei Dortmund și fanii sunt invitați să se tundă fără vreun ban, la o zi după finala Cupei Germaniei, în care echipa unde joacă Erling Haaland o va întâlni pe RB Leipzig.

Chiar dacă Dortmund va rata trofeul, fanii vor beneficia de promoție, însă Borussia este favorită să câștige Cupa în fața echipei pe care tocmai a bătut-o în Bundesliga, scor 3-2. Rezultatul a ajutat-o pe rivala Bayern să câștige un nou titlu în Germania.

Fanii Borussiei Dortmund din România se vor tunde gratis la un barber shop din București

Lucian Cărare, un mare fan al Borussiei, și-a surprins prietenii din fan club, după ce a decis să îi invite pe aceștia să se tundă gratis vineri, la o zi după finala Cupei Germaniei, dintre Dortmund și Leipzig.

Dacă un tuns obișnuit costă în jur de 50 de lei, acum suporterii pot beneficia de o promoție specială, condiția fiind să vină îmbrăcați într-un tricou al Borussiei Dortmund.

Zeci de fani promit să se tundă vineri, mai ales că se apropie vara, iar temperaturile în București au devenit tot mai ridicate în ultimele zile.

Dacă Arsenal are un fan club cunoscut în România, Borussia Dortmund se poate lăuda și ea cu mulți suporteri în țara noastră. Cei mai mulți dintre ei au și făcut numeroase deplasări în Germania, înaintea pandemiei de coronavirus. De altfel, fanii au avut mare noroc anul trecut și au urmărit din tribune duelul cu Freiburg, ultimul care s-a jucat cu stadionul plin la Dortmund.

Aflat la nici un kilometru de stadionul din „Ștefan cel Mare”, barber shop-ul este frecventat de destui sportivi, mulți dintre aceștia fiind legitimați la CS Dinamo.

Publicat: 11 05. 2021, 20:38
Actualizat: 12 05. 2021, 16:16