Era Tezelor lui Ceaușescu: presa sportivă la finalul anului 1974. Titlurile mondiale ajutau propaganda, fotbaliștii aveau ritmul lor. Povestea nespusă a șprițurilor infernale făcute de Dinu și Lucescu în Franța. Episodul 3

Presa sportivă a sfârșitului de an 1974 se transformase mult față de perioada deschiderii din urmă cu fix 10 ani. Nicolae Ceaușescu conducea Republica Socialistă România de 9 ani și amprenta sa se simțea tot mai puternic. De 3 ani, România era condusă după Tezele din iulie, o viziune de restalinizare a țării prin cenzurarea oricăror manifestări considerate burgheze. Muzica străină era interzisă, nu se mai traduceau cărți. Noile cerințe erau vizibile și în ziarul „Sportul”, redenumit așa din „Sportul popular”, în care apar materiale tot mai mari dedicate activității lui Nicolae Ceaușescu pentru „propovăduirea socialismului”. ProSport continuă întoarcerea în timp, din 10 în 10 ani, pentru a surprinde modul în care au evoluat sportul și jurnalismul de sport din România.

10 titluri mondiale în 1974, unul singur în 2014

Anul 1974 a fost, ca și 2014, unul de mijloc în ciclul olimpic, între Jocurile Olimpice de la München (1972), marcate de atentatul în care au murit 11 sportivi israelieni, și cele de la Montreal (1976). Într-o țară cuprinsă de febra naționalismului socialist, performanțele sportivilor care urmau să reprezinte România la următoarele Jocuri Olimpice erau atent analizate. La finalul anului, românii obținuseră 10 medalii de aur, 14 de argint și 21 de bronz la Campionatele Mondiale. Ca să înțelegeți starea actuală a sportului, în 2014, România a adunat un aur, trei medalii de argint și un bronz.

Dintre campionii mondiali s-a ales și sportivului anului. Numele său, gimnastul Dan Grecu, câștigător la inele. Pe locul doi a apărut Ilie Năstase. Tenismanul a câștigat șase turnee în 1974 și până în luna iulie a fost numărul 1 în proaspăt înființatul clasament ATP. Pe lista celor mai buni sportivi, pe locul 10 apare rugbistul Radu Durbac. România învinsese Franța cu 15-10, iar Durbac fusese lăudat în media franceză. Jucătorul de la Steaua avea să moară 15 ani mai târziu, în zilele Revoluției, împușcat din greșeală de un soldat de la o unitate militară. Numele său este purtat de o stradă din cartierul bucureștean Chitila.

România era țara care domina handbalul masculin

În 1974, România câștiga ultimul său titlu mondial la handbal. Doi dintre campioni, Cornel Penu și Cristian Gațu, se află în primii 5 sportivi ai anului. Întrebat ce își dorește de la 1975, Gațu anunța: „Cupa Campionilor Europeni”. Dorința lui, care are aerul unei promisiuni făcute societății socialiste, avea să se îndeplinească abia în 1977, când Steaua câștiga trofeul pentru a doua oară.

La final de an, Sportul a mai făcut o anchetă printre jurnaliștii de la marile ziare de sport din lume. La întrebarea „care este sportivul român care v-a impresionat cel mai mult în 1974?”, ziariștii de la Marca și Sovietski Sport au răspuns Ștefan Birtalan și Cristian Gațu. Cei de la L’Equipe l-au nominalizat pe Radu Durbac.

Singurul moment din 2014 care amintește de performanțele de acum 40 de ani este finala Turneului Campioanelor jucată de Simona Halep. În 1974, anul se încheia cu Ilie Năstase în finala Turneului Campionilor, pierdută în 5 seturi în fața lui Guillermo Vilas.

Dinamo domina campionatul, Steaua era pe locul 8

Chiar dacă nu avea nicio șansă să concureze performanțele din alte sporturi, fotbalul era și atunci cel mai mediatizat. România participase la Mondialul din 1970 , dar  intrase din nou într-o perioadă întunecată. La jumătatea sezonului, Steaua se afla pe un neverosimil acum loc 8, la 10 puncte în spatele liderului Dinamo și la 6 de surpriza FCM Reșița. Dinamo dădea și primii doi fotbaliști ai anului, Cornel Dinu și Mircea Lucescu. În interviul acordat după aflarea rezultatului, Dinu spunea: „Aș vrea să ne bucurăm mai mult de faptul că facem sport. Aș vrea să fim mai veseli”. „Procurorul” își dorea să joace un meci de tenis la dublu, în echipă cu Ion Țiriac, împotriva perechii Năstase-Nunweiller, „ca să fiu și eu așa de vesel cum l-am văzut pe Beckenbauer când juca hochei la Olympia Halle”.

Dorința de veselie a lui Dinu și escapada cu Lucescu, din Franța

La scurt timp după apariția acestui interviu acordat lui Ioan Chirilă, Cornel Dinu a avut șansa de a fi vesel. Chiar foarte vesel. Totul a început cu o știre stingheră, chiar imediat după Crăciun.

A doua zi după apariția acestei informații, în paginile Sportul este publicată o nouă știre scurtă. Lucescu și Dinu erau invitați în Franța la meciul de retragere al fostului lor coleg, Pârcălab, jucător la Nîmes.

Cititorii ziarului Sportul nu au aflat ce s-a întâmplat după aceea. Presa din România anului 1974 nu relata viața mondenă a jucătorilor de fotbal. Deplasarea tumultuoasă a lui Cornel Dinu și a lui Mircea Lucescu în Franța a fost povestită abia în 2007, în cartea autobiografică a „Procurorului”, „Zâmbind din iarbă”. Citiți rândurile de mai jos. Stilul de povestitor al lui Dinu este savuros.


CE SE ÎNTÂMPLA ÎN LUME ÎN 1974

  • Președintele american Richard Nixon își anunță demisia ca urmare a scandalului Watergate
  • Ultimul japonez care a luptat în Al Doilea Război Mondial capitulează pe insula indoneziană Morotai, la 29 de ani după încheierea ostilităților
  • ABBA câștigă concursul Eurovision cu piesa Waterloo
  • India testează cu succes prima bombă nucleară
  • Turcia invadează Ciprul de două ori

PRIMA PAGINĂ‚ A ZIARULUI SPORTUL DIN 30 DECEMBRIE 1974

CITEȘTE MARȚI, ÎN PROSPORT, EPISODUL DEDICAT FINALULUI DE 1984, ANUL ÎN CARE ROMÂNIA A FOST A DOUA ȚARĂ‚ ÎN CLASAMENTUL MEDALIILOR LA JOCURILE OLIMPICE. APARIȚIA LUI HAGI ȘI MECIUL JUCAT DE NICOLAE MANEA CU OREION

 

 

Publicat: 29 12. 2014, 10:20
Actualizat: 29 12. 2014, 13:44