EMOȚIONANT! Patru povești care îți vor schimba concepția despre viață și sport!** Ei au ieșit învingători din lupta cu destinul

Soarta a fost extrem de dură cu acești oameni, dar cu ajutorul sportului au reușit să-și depășească problemele și să-și croiască un viitor. În următoarele rânduri veți descoperi patru povești de viață absolut cutremurătoare.

Bobby Martin

Privită din afară, viața lui Bobby pare a fi una normală: tocmai a terminat facultatea, joacă fotbal american și își împarte timpul liber între întâlniri și plimbări în parc alături de fiul său, de numai patru ani. Pe hârtie, lucrurile par a fi frumoase. În realitate însă, Bobby este exemplul perfect de ambiție. S-a născut cu un sindrom rar, întâlnit la doar 0,01% dintre nou – născuți: Sindromul de Regresie Caudal. Altfel spus, corpul i se termină la pelvis. În pofida acestui lucru, a fost remarcat în liceu de antrenorul de fotbal. Același lucru s-a întâmplat și la facultate: „Mâinile mele joacă rolul de picioare. Sunt foarte puternice. Fiind mai mic de înălțime, reușesc să-i incomodez pe restul jucătorilor. În fotbalul american trebuie să stai foarte jos. Și poți fi mai jos decât mine?”, a declarat sportivul. Nu doar viața profesională a lui Bobby a reușit să depășească condiția nașterii lui: „Fetele mă iubesc. Îmi spun că arăt bine și încerc mereu să miros bine pentru ele. Le spun ce vor să audă și… gata. Am avut peste 25 de iubite până acum”. Iar de curând a devenit tatăl unui băiat care deja l-a depășit în înălțime, motiv de glumă pentru Bobby: „Dacă eu am reușit, el nu are nicio scuză să nu o facă”

Andrew Austen

Are doar 14 ani, dar este deja o inspirație pentru aceia mai mici ori mai mari decât el. Andrew s-a născut fără mâna dreaptă, dar participă în diverse competiții de baschet, golf și baseball. Inițial, părinții l-au împins spre fotbal, gândindu-se că îi va fi mai ușor. A excelat pe teren, dar a renunțat repede: „Mă plictiseam. Șut, pasă, pasă, șut”. A început să practice golf, baseball și baschet: „Se pricepe atât de bine, încât uneori uit că joacă doar cu o singură mână. La selecție, abia după ce a înscris șase puncte am observat că îi lipsește mâna dreaptă”, spune antrenorul său de baschet. „Am totul, mai puțin o mână. Nu e mare lucru. Pot să fac orice îmi doresc. Oamenii spun că asta e o dizabilitate. Nu e deloc”. În prezent, Andrew ține discursuri motivaționale oamenilor cu dizabilități, oferindu-se exemplu pentru aceștia: „Sportul te face să te simți normal, nu doar te menține în formă”, e de părere puștiul.

Kyle Maynard

Deși s-a născut cu mâini care i se termină la cot și cu picioare care se încheie la genunchi, Kyle Maynard și-a sfidat destinul, devenind, la 26 de ani, unul dintre cei mai cunoscuți autori de cărți motivaționale, dar și un luptător de arte marțiale desăvârșit. Luați prin surprindere de handicapul singurului lor fiu, părinții lui Kyle au început ceea ce ei au decis să numească „procesul de normalizare”. Au găsit modalități ingenioase ca acesta să mănânce singur, să se deplaseze, să-și poată purta de grijă. Și… să facă arte marțiale: „A început prin casă, se juca. Apoi ne-a rugat să-l ducem la o selecție, că nu o să se facă de râs”. Antrenorul a văzut potențial în puștiul de 11 ani. În primul an, nu a câștigat niciun meci. Nici în al doilea. Nu a renunțat. La 14 ani devenea campion național, iar succesul a părut să curgă pentru Kyle de atunci: „N-am renunțat. Ce aveam de pierdut? Nu am nimic…”. Anul trecut, Kyle a urcat pe vârful Kilimanjaro: „Acum simt că pot să fac chiar orice. Orice!”.

Jessica Cox

„Să nu spui niciodată că nu poți sau că asta este imposibil” – e deviza Jessicăi Cox. În vârstă de 29 de ani, povestea ei a făcut înconjurul lumii. S-a născut fără mâini și a făcut lucruri care par desprinse dintr-o carte de aventuri: de la arte marțiale, acolo unde este campioană, până la obținerea permisului de pilot, după trei ani de școală. Conduce cu picioarele (nu la propriu, cum s-ar grăbi unii să spună), se machiază cu ajutorul lor și, de la vârsta de 14 ani a decis să le demonstreze celor din jur că nu trebuie să fie privită cu milă. A terminat facultatea „Magna Cum Laudae” și a vizitat peste 17 țări pentru a le vorbi oamenilor care nu cred că, în viață, poți face performanță sau lucruri frumoase, dacă ai un handicap.

Publicat: 29 12. 2012, 13:42
Actualizat: 29 12. 2012, 13:56