Disperați în infernul alb!** 400 de oameni, revoltați după ce fotbaliștii Oțelului au fost salvați cu elicopterul: „Ne-au dus cu zăhărelul!”

Cei nouă jucători ai Oțelului blocați în trenul groazei au fost salvați după ce Marius Stan a apelat la un elicopter. După ce au fost plimbați timp de două zile între „zidurile de zăpadă”, Viglianti și compania au ajuns miercuri la București, în drum spre cantonamentul din Spania. Ceilalți călători nu au fost însă la fel de norocoși și s-au revoltat după operațiunea de salvare a fotbaliștilor: „Ne-au dus cu zăhărelul! Suntem 400 de oameni în acest tren și s-a găsit o soluție doar pentru fotbaliști”, a declarat unul dintre călători

„Este foarte neplăcut faptul că suntem duși cu zăhărelul. Ni se spune ba că vine un plug, ba că vine o locomotivă, iar noi suntem blocați în acest tren de 50 de ore și auzim aceleași lucruri. Nu știu de ce ne tot amăgesc cei de la CFR, nu știu ce fac autoritățile, de ce nu ne întinde nimeni o mână de ajutor„, a declarat Adrian Mînza pentru Mediafax

Revoltați după ce doar fotbaliștii au fost salvați

„S-a găsit o soluție pentru fotbaliștii de la Oțelul care erau blocați în tren ca și noi. În momentul în care fotbaliștii au plecat, niște persoane din tren au încercat să plece cu ei, dar nu li s-a dat voie. Suntem 400 de oameni în acest tren, de ce s-a găsit o soluție doar pentru fotbaliști? Tot respectul pentru ceea ce fac, sunt un admirator al echipei, dar nu este posibil să se întâmple așa ceva. Nu știm ce se întâmplă, suntem disperați și îi rugăm pe ce care pot face ceva pentru noi să ne ajute”, a mai spus Adrian Mînza.

Trenul blocat între Făurei și Galați a plecat până la urmă spre Galați, miercuri de la 14:00

Publicat: 08 02. 2012, 17:05
Actualizat: 08 02. 2012, 17:22