Dansând cu lupii!** „Corpul de balet” al arbitrajului a supraviețuit tuturor regimurilor

Arbitrajul a avut un rol esențial, de-a lungul deceniilor, în
măsluirea ierarhiilor valorice reale ale fotbalului românesc.
Fenomenul a existat, așa cum vi l-am prezentat și în episoadele
anterioare din „Blaturile fotbalului”, și înainte de cotropirea
României de către ruși, dar organizarea unui sistem de fraudare
complex cu ajutorul arbitrilor a avut loc după instalarea
comunismului. În episodul de astăzi vom urmări, sub forma unui
studiu de caz, modalitatea prin care se exercitau presiunile asupra
personajelor importante.

„Corpul de balet” al arbitrilor, sintagmă apărută în anii 80 și
care îi viza pe „fluierașii” de casă ai echipelor departamentale
Dinamo (Securitate), Steaua (Armată) și Victoria (Miliție), n-a
apărut din neant. Au fost necesari zeci de ani de organizare și
rafinare a sistemului, pentru ca, în final, arbitrajul să devină
instrumentul perfect de soluționare a problemelor din teren.

„Trupa de
șoc”: arbitrii, observatorul, ziaristul

Spre finalul anilor 80, în Divizia A se confruntau două găști: cea
condusă de Steaua și cea condusă de Dinamo. La meciurile grele cu
membrii celuilalt „clan”, atunci când existau suspiciuni că
adversarii vor opune rezistență, se organiza, cu ajutorul
federației, o „trupă de șoc”. Dinamo și Steaua mergeau în
deplasările dificile cu arbitrii, observatorii și ziariștii „de
casă”. „Crima” devenea, astfel, perfectă: victoria era obținută,
dacă era necesar, cu ajutorul arbitrajului, observatorul federal nu
consemna nimic în raport, iar cronicarul asigura la gazetă o
relatare „curată”.
Existau multiple niveluri de control. Arbitrii știau că depind de
bunăvoința clubului pe orbita căruia erau. Observatorii nu aveau
nevoie de instrucțiuni, ei vegheau doar la îndeplinirea „misiunii”.
Ziariștii erau verificați atât de șeful de secție, cât și de
redactorul-șef ca să nu scrie „prostii”.

Sistemul
greșeala așteaptă

În esență, modul în care se recrutau arbitrii miza pe slăbiciunile
acestora. Unii aveau nevoie de proptele, nefiind suficient de
valoroși pentru a promova în elită. Alții aveau câte o pată la
dosar. Chiar dacă erai corect, o singură greșeală, comisă
neintenționat, te transforma într-un om vulnerabil. Uneori, singura
modalitate de a supraviețui profesional devenea pactul cu
diavolul.


Pus la zid de familia Bărbuleștilor, Crăciunescu a
fost salvat de familia Ceaușeștilor. A confirmat-o off the record,
peste ani, chiar Ion Alecsandrescu

Mihai Ciucă, ziarist la Sportul înainte de 1989


Scandalul din
1989

Cazul Ion Crăciunescu, relatat alăturat de Mihai Ciucă, ziarist
la Sportul și martor ocular la evenimentele din 1987, arată în
primul rând modul în care sistemul exercita presiune asupra
oamenilor.
Datele arată că Steaua n-a mai pierdut, până la Revoluție, niciun
meci cu Ion Crăciunescu la centru după episodul de la Craiova – Olt
2-0, disputat pe 4 aprilie 1987, în etapa a 22-a a campionatului.
Lucrurile stătuseră altfel până atunci (pe 28 mai 1986, Dinamo
câștigase cu 2-1 derby-ul împotriva steliștilor, la doar câteva
zile după ce aceștia cuceriseră Cupa Campionilor) și aveau să
revină la normal la câțiva ani după Revoluție. Pe 7 iunie 1992,
Steaua pierdea iar un derby cu Crăciunescu la centru: 4-5 cu
Universitatea Craiova, în Bănie, în etapa 31.

Delegat
la meciurile cu risc

În intervalul 4 aprilie 1987 – 22 decembrie 1989, Ion Crăciunescu a
fost delegat în special la meciurile complicate pentru
roș-albaștri. Dintre cele nouă jocuri, șase au fost deplasări ale
Stelei. În sezonul 1987-1988, toate cele patru partide s-au
disputat pe terenurile unor echipe „dușmane”: la Craiova și, apoi,
în bârlogul „Cooperativei” dinamoviste.
Cel mai controversat dintre jocurile steliștilor cu Crăciunescu la
centru a avut loc însă în sezonul 1988-1989, în etapa 20. Până
atunci, în respectivul sezon, arbitrul îi mai „fluierase” o singură
dată pe steliști, în etapa a șasea, la 3-2 cu Victoria.
Apoi, în etapa 20, s-a jucat meciul de titlu Steaua – Dinamo. Jocul
a rămas în istoria fotbalului românesc prin tensiunea în care s-a
jucat, dar, mai ales, prin evenimentele petrecute. Steaua și Dinamo
se aflau la egalitate de puncte, dar era deja evident că
roș-albaștrii au pierdut duelul golaverajului și că erau obligați
să învingă pentru a lua titlul. Hagi a deschis scorul din lovitură
liberă de la 25 de metri, în minutul 14. Meciul era spectaculos, cu
două echipe foarte tehnice și valoroase, dar și presărat cu
durități comise în special de dinamoviști. Lucrurile au scăpat de
sub control în minutul 74, când Andone (foto) a egalat pentru
Dinamo cu o lovitură de cap, la un corner. Apoi, în doar câteva
minute, oaspeții au rămas în nouă jucători, fiind eliminați
Vaișcovici și Cămătaru, Steaua a declanșat asediul la poarta
dinamovistă, iar Balint a marcat decisiv în minutul 88: 2-1.

Explicația unei
invincibilități

Au urmat apoi celebrele incidente care au fost cenzurate de
televiziune și presă. Andone, împreună cu coechipierii săi, s-a
îndreptat spre tribuna oficială, acolo unde tronau Valentin
Ceaușescu și generalii de la Armată. Dinamoviștii au aplaudat
ironic, iar Andone a făcut un semn obscen. A doua zi, Andone era
eliminat din viața sportivă, iar Mircea Lucescu primea ultimul
avertisment. Ulterior, fundașul avea să fie iertat la intervenția
expresă a stelistului Marius Lăcătuș pe lângă Valentin
Ceaușescu.
Se poate spune, corect, că în intervalul amintit (1987-1989)
Crăciunescu a oficiat doar la succese ale steliștilor pentru că
aceștia oricum n-au pierdut aproape niciun meci timp de trei ani.
Modul în care au decurs lucrurile la acel Steaua – Dinamo, dar și
în alte partide, arată însă că există o legătură între această
performanță și felul în care funcționa fotbalul acelor vremuri.


Crăciunescu ne-a furat / Noi în 10 am jucat / Și
astfel Steaua-PCR / E campioana RSR

Scandare a galeriei dinamoviste

E o mare minciună! Am probe certe că Nertea m-a
salvat! E o măgărie să se facă asocierea asta între mine și
Steaua!

Ion Crăciunescu, fost arbitru internațional


Legătura secretă a lui Crăciunescu
cu Steaua

Un meci oarecare, fără nicio miză pentru clasamentul sezonului
’86-’87, a fost foarte aproape – la nici o fantă de lumină – să
frângă cariera de arbitru a lui Ion Crăciunescu. O partidă între
Universitatea Craiova și FC Olt care a declanșat atunci, încă o
dată, toate orgoliile oltenești, după ce mai mulți jucători ai
Științei, în frunte cu Balaci, și chiar și conducătorul Craiovei
Maxima, Corneliu Stroe, luaseră drumul exilului către
Scornicești.
Aceasta e povestea acelui meci din primăvara lui ’87. Pe Central,
echipele tocmai își încheiau încălzirea în momentul în care brigada
condusă de Crăciunescu a constatat că ghetele jucătorilor de la Olt
nu aveau crampoanele regulamentare. S-a intrat în sfertul de oră de
grație de așteptare. Un du-te-vino între gazon și vestiar. Minutele
treceau, tribuna fremăta deja surâzătoare la perspectiva unui 3-0
fără emoții.

Repriză
de 40 de minute

Într-un final, s-a găsit soluția salvatoare a crampoanelor
regulamentare, după mulți chiar din magazia Universității. Toată
vânzoleala a durat vreo 12 minute și a început meciul. Mai nimic
notabil până în minutul 40, când Crăciunescu a fluierat finalul
primei reprize. Stupoare! Cele 12 minute de întârziere îi dăduseră
peste cap și calculele, și minutarele.
Banca Științei a sărit ca arsă, iar cei doi tușieri i-au confirmat
lui Crăciunescu ciuntirea primei reprize. Jucătorii se aflau deja
pe tunelul spre vestiare când au fost întorși din drum și prima
repriză a fost reluată. În cele cinci minute rătăcite de
Crăciunescu, Știința avea să deschidă scorul, iar după pauză să-l
majoreze (2-0 în final).

„S-au
strâns să-l «curețe» pe Crăciunescu”

Ei bine, tocmai acel gol oarecare, într-un meci oarecare, înscris
în prelungirile primei reprize, a fost cât pe ce să detoneze toată
cariera lui Crăciunescu. Straniu cât de înfuriată pe acel episod,
FC Olt i-a vrut cu orice preț capul lui Crăciunescu, a tras toate
sforile care păpușeau traficul de influență din sfera politicului
și a fost cât pe ce să obțină și satisfacție.
Meciul s-a jucat sâmbătă după-amiază. Duminică dimineață, soarta
lui Crăciunescu atârna de un fir de păr. „Sportul” avea redacția în
Vasile Conta, la etajul 4. La 1, unde erau șefii CNEFS, iar
duminica nu vedeai țipenie de om, ceva vânzoleală. „Mișa,
vezi că s-au strâns toți să-l «curețe» pe Crăciunescu”
,
m-a pus în gardă Ioan Chirilă. „Așa că nu te grăbi cu
cronica”
. „În ziarul de mâine să văd că-l
desființați pe Crăciunescu!”
, aceasta a fost linia
comandată pe firul scurt, de undeva, de la unul dintre cabinetele
de la Comitetul Central, până către redactorul-șef.

„Vocea
Americii” în tren

Așteptam. Cineva, parcă Laurențiu Dumitrescu, m-a întrebat ce a
văzut observatorul federal. I-am povestit însă ce a auzit
observatorul federal în trenul cu care ne întorceam către
București. Numele nu contează, un venerabil. A scos un tranzistor,
l-a pus pe măsuță, în compartiment, și l-a deschis. Cu sonorul să
zguduie tot vagonul. „Aici Washington D.C., transmitem
știrile”
. Prinsese „Vocea Americii”. „Cred că e un
post local, pentru că nu recunosc vocea”
, s-a arătat
contrariat trimisul federației. Costică-Suceava, unul dintre
tușieri, a parat cu încercarea de a căuta ceva muzică, să mai
treacă vremea. Ce să-l mai întrebi pe venerabil ce-a văzut pe
teren…

Un meci
și trei cronici

Am scris cronica, în care nu spuneam mare lucru, și am așteptat.
Importante erau doar caseta tehnică și notele acordate arbitrilor.
Ă‚i de sus s-au mai înmuiat, a venit un alt mesaj. Am scris altă
cronică și iar am așteptat. Cred că, până în final, am scris-o de
vreo trei ori și m-am întrebat de vreo mie de ori pentru ce au vrut
să-l mazilească pe Crăciunescu. Pentru că așa a vrut FC Olt, ce
simplu era răspunsul…
Explicația iertării păcatelor n-a întârziat. Pus la zid de familia
Bărbuleștilor, Crăciunescu a fost salvat de familia Ceaușeștilor. A
confirmat-o „off the record”, peste ani, chiar Ion Alecsandrescu,
unul dintre pionii principali ai episodului: Steaua mai făcuse o
recrutare…
În final, o simplă constatare, până la Revoluție, Ion Crăciunescu a
condus nouă partide ale Stelei în campionat. De opt ori,
roș-albaștrii au câștigat. O dată au remizat, într-un derby cu
Dinamo. Singura insinuare: Crăciunescu i-a purtat noroc Stelei.


Am primit dispoziție să așteptăm cu cronica, să
vedem ce se decide în privința lui Crăciunescu. Inițial, mi s-a
cerut să-l desființez, apoi s-a revenit. Am rescris cronica de vreo
trei ori

Mihai Ciucă, ziaristul de la partida Craiova – FC Olt

Nertea avea tot atâta putere câtă aveam și eu. Un
ziarist nu putea să salveze pe nimeni, mai ales în situații precum
cea în care se afla Crăciunescu

Mihai Ciucă, ziarist la Sportul înainte de 1989


„Nertea m-a salvat,
nu Alecsandrescu!”

Ion Crăciunescu își aduce aminte de episodul din 1987, dar
precizează că ziaristul Gică Nertea, de la „Sportul”, l-a salvat,
și nu Ion Alecsandrescu.
Fostul arbitru spune că Nertea a sunat la Steaua sau Dinamo, dar nu
știe la cine, și dezminte legătura cu Ion Alecsandrescu. „E
o mare minciună! Am probe certe că Nertea m-a salvat! E o măgărie
să se facă asocierea asta între mine și Steaua! Dacă îmi aduceți un
singur arbitru care să spună că Ion Alecsandrescu i-a cerut ceva…
Era un om de o eleganță și o diplomație inegalabile! Domnule, mai
jucam șah cu el – o dată am jucat șah chiar înainte de un Steaua
-Dinamo pe care urma să-l arbitrez -, dar mă credeți că era în
stare să mă lase doar pe mine să întrețin conversația, atât de
puțin vorbea omul ăsta! Nu făcea niciodată niciun apropo. Avea o
forță mare, dar nu făcea uz de ea”
.

„Nertea
mi-a spus să merg la Steaua sau Dinamo”

Istoria episodului de la Craiova este simplă. „Cei de la FC
Olt s-au prezentat la meci cu crampoane neregulamentare. N-aveau
altele de schimb și se părea că jocul nu va putea începe. Am avut
mare noroc cu magazionerul celor de la Craiova, Ion Împușcătoiu,
care le-a găsit niște crampoane regulamentare, pentru că altfel ar
fi ieșit mare scandal”
, povestește fostul arbitru.
„Jocul a început cu 12 minute întârziere. Eu tocmai îmi
luasem un ceas electronic… Acum pare ridicol, dar pe vremea aceea
nu era chiar atât de obișnuit în România. Și, dintr-o eroare, am
fluierat pauza cu cinci minute mai devreme. Unul dintre asistenți,
mi se pare Costică Suceava, mi-a atras atenția, am reluat jocul și
asta a fost tot la meciul acela. Peste o săptămână, trebuia să
oficiez la Bulgaria – Luxemburg, mi se pare. Ca să iau ecusonul
FIFA, aveam nevoie să conduc la centru două jocuri interțări. Așa
era regulamentul atunci. Și m-am trezit, brusc, în situația să nu
mai fiu trimis la acel joc!”
, continuă Crăciunescu.
Întreaga întâmplare, pornită de la un incident mărunt, capătă
accente bizare. „M-am dus la CNEFS (instituția care
conducea sportul) și i-am explicat vreo 20 de minute lui Alexe,
șeful Sportului, despre ce a fost vorba. A fost ca și cum aș fi
vorbit la un stâlp… Am ieșit pe hol și, disperat, am început să
plâng. Atunci m-am întâlnit cu ziaristul Gică Nertea, de la
Sportul, ziar care avea sediul în aceeași clădire. M-a întrebat ce
s-a întâmplat, i-am povestit tot, iar dânsul mi-a spus: «Du-te la
Steaua sau la Dinamo, doar ăștia te pot salva!». Nu m-am dus la
niciunii. Am înțeles că el a apelat la una dintre ele, nu știu la
care, dar acea intervenție m-a salvat. Îi rămân dator toată viața
pentru ce a făcut atunci pentru mine!”
.

„N-am
fost arbitru partinic”

Crăciunescu e convins că nu familia Bărbulescu a stat în spatele
acelei încercări de „mazilire”. „Eu vreau să fiu corect:
nea Gheorghiță Bărbulescu era un om extraordinar. Nu se ocupau ei
cu astfel de potlogării! Altcineva a fost în spatele poveștii!
Domnule, substratul era altul. Deranjasem foarte tare prin decizia
de a-i obliga pe cei de la FC Olt să-și schimbe
crampoanele”
.
Fostul arbitru internațional ține să încheie discuția subliniind
încă o dată: „N-am fost în galeria arbitrilor partinici din
fotbalul românesc, deși au fost și din ăștia. Nimeni n-a putut
să-mi spună asta niciodată!”
.





Publicat: 13 06. 2011, 09:16
Actualizat: 13 06. 2011, 09:21