Dacă se dovedește MITA**, Argeșul poate ajunge în „B”! Penescu riscă 5 ani de pușcărie și Constantin 15!

Argeșul ar putea deveni Juventusul României! Piteștenii riscă retrogradarea dacă se va demonstra că Penescu a umblat la arbitri și la șeful acestoran Gheorghe Constantin.

Dacă a dat mită, Penescu riscă până la 5 ani de înschisoare, iar Constantin și arbitrii până la 15 ani, în eventualitatea în care au luat mită.

Iată ce prevede legea:

LUAREA DE MITĂ‚

Art. 254
Fapta funcționarului care, direct sau indirect, pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi.
Fapta prevăzută în alin. 1, dacă a fost săvârșită de un funcționar cu atribuții de control, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani și interzicerea unor drepturi. Banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul luării de mită se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.

DAREA DE MITĂ‚

Art. 255

Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, în modurile și scopurile arătate în art. 254, se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
Fapta prevăzută în alineatul precedent nu constituie infracțiune atunci când mituitorul a fost constrâns prin orice mijloace de către cel care a luat mita.
Mituitorul nu se pedepsește dacă denunță autorității fapta mai înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat pentru acea infracțiune. Dispozițiile art. 254 alin. 3 se aplică în mod corespunzător, chiar dacă oferta nu a fost urmată de acceptare. Banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat în cazurile arătate în alin. 2 și 3.

Publicat: 14 04. 2009, 21:02
Actualizat: 14 04. 2009, 22:09