Cutremurător!** Meciul de miercuri, văzut prin ochii unei văduve: „Răzbunați-mi soțul ucis de mafioții din Napoli!”

Dincolo de orgolii, bani și calificarea în primăvara europeană,
meciul dintre Napoli și Steaua de miercuri (ora 22:00, PRO TV)
poate avea și o altfel de miză: una de viață și de moarte.

Mirela Bârlădeanu, o văduvă de 29 de ani din județul Iași,
filtrează partida de miercuri prin prisma unei drame personale:
soțul ei a fost ucis anul trecut la Napoli de Camorra, mafia
napoletană. „Știu că dacă echipa lor de fotbal pierde, e dramă
mare. Să sufere și ei, cum am suferit eu!”, spune femeia de etnie
rromă.

Apelul ei către Steaua nu e întâmplător. Pe fiul ei de șapte ani îl
cheamă Becali, ca un omagiu adus de răposatul ei soț celui pe care
îl admira cel mai mult: patronul Stelei. ProSport a găsit într-un
sat din Moldova poate cel mai aprig fan al roș-albaștrilor la
ultimul lor meci din Grupa K a Europa League.

Satul fără indicator
Zmeul este un sat pierdut printre coline, undeva în județul Iași.
Îl găsești greu și doar cu ajutorul oamenilor din zonă, pentru că
nu există indicator rutier și nici tăbliță cu numele localității la
intrare. Sunt câteva sute de case, majoritatea sărăcăcioase,
înghesuite printre ulițele înnămolite de prima ninsoare din acest
an.

Aici s-a refugiat Mirela Bârlădeanu după ce a părăsit Italia,
gonită de coșmarul din 2009 și de amenințările mafioților. Pe 26
mai, Petru, soțul ei, a fost împușcat mortal în piața Montesanto
din Napoli de șase indivizi ce se deplasau pe scutere. S-a spus
atunci că a fost doar o victimă colaterală într-o reglare de
conturi a Camorrei, însă Mirela are o altă variantă. De atunci,
sufletul i-a rămas împietrit, poate nu atât din cauza tragediei în
sine, cât mai ales din cauza indiferenței italienilor. Minute în
șir s-a rugat de cei prezenți să o ajute sau să sune la Salvare,
însă nimeni nu a băgat-o în seamă. Petru s-a stins în brațele ei,
iar ultimele lui cuvinte au fost: „Ai grijă de Becali!”. De Becali
cel mic!

Noroiul, până la brâu
La Zmeu, dacă întrebi de Mirela Bârlădeanu oamenii ridică din
umeri. „Spune-ne porecla ei. Aici așa ne știm, nu după nume”,
răspunde un sătean ce agită o sticlă cu vin pe jumătate goală. Îi
dăm indiciul: „I-a murit soțul, împușcat în Italia”. „Aaa, o găsiți
mai jos. Are casă în țigănie, dar stă pe la maică-sa”.

Mirela ne așteaptă în fața porții. E îmbrăcată cu o geacă subțire
prin care vântul mușcă fără milă și are în picioare o pereche de
teniși acoperiți de noroi. „Avem o singură pereche de încălțări pe
care o purtăm pe rând, eu și fata mea. Mai am o fată, clasa a
cincea, este acum la școală. Nu v-am așteptat la mine acasă din
cauza noroiului. Acolo aveați nevoie de cizme până la șold. Când
copiii pleacă de acasă, îi duc eu în cârcă până la drum”, explică
tânăra.

Becali cu cercel în ureche
Lipită de ea stă Becali, mezinul familiei. Este alb și frumușel,
are ochii verzi, iar în urechea stângă îi strălucește un cercel. I
l-a pus acolo tatăl lui și nimeni nu îndrăznește să-l mai scoată.
Micuțul vorbește și aude însă cu dificultate. „Nici măcar nu știe
că tatăl lui a murit la Napoli. Când m-a întrebat pe cine am
înmormântat, i-am spus că pe un nene. E însă un copil vioi, iar
când îl vede la televizor pe Gigi Becali, arată spre ecran și
spune: «Uite, prietenul meu»”. Povestea Mirelei curge plat, fără
exagerări, jurăminte sau ochi dați peste cap. Recunoaște din start:
patru ani, cât a stat la Napoli, a trăit din mila oamenilor. Ea
cerșea, iar Petru cânta la acordeon. „Făceam cam 15-20 de euro pe
zi. Nu mai mult. Ne ajungeau să trăim și să trimitem și acasă, la
fată. Dormeam în niște barăci, iar oamenii ne mai dădeau haine.
N-am avut niciodată probleme cu cineva, până în ziua aia”,
rememorează văduva.

Amenințată la telefon
Starea de bine a fost curmată dramatic de o rafală trasă pe 26 mai.
Tragedia a fost dublă, deoarece Mirela și fiul ei au fost obligați
să părăsească în grabă Italia. „M-am dus să iau certificatul de la
autopsie. Mă gândeam că poate obțin ceva bani la proces, însă chiar
atunci m-a sunat cineva pe telefonul mobil. O voce m-a amenințat în
italiană că, dacă nu plec imediat din țară, voi avea soarta lui
Petru. M-am făcut că nu înțeleg italiana și atunci mi-a dat la
telefon pe cineva care știa românește. Nu aveau nevoie de martori.
Am plecat speriată, iar multe luni după aia mă trezeam noaptea și
parcă vedeam în cameră, la trei metri de mine, un mafiot cu arma
îndreptată spre mine. Țipam în somn”, explică văduva lui Petru
Bârlădeanu.

Un meci de fotbal poate obloji răni adânci
De teamă, Mirela s-a ascuns la Zmeu, unde grijile sunt mai adânci
ca noroiul de pe uliță. N-are lemne de iarnă, primăria nu vrea să
audă de vreun ajutor social, iar mâncarea e un lux. „Copiii mei au
mâncat azi doar bulion, usturoi, ulei și mămăligă”, detaliază
femeia. Pentru toate neajunsurile ei de acum le găsește vină
napoletanilor. De aceea se agață inclusiv de un meci de fotbal. „Nu
toți s-au purtat rău cu mine, dar nu mai pot să-i văd. Mă rog la
Dumnezeu în fiecare seară ca Steaua să o bată pe Napoli la fotbal,
pentru că știu că asta îi doare”, mai spune, îndârjită,
Mirela.

Becali cel mic își privește mama și spune ca la comandă: „Hai
Steaua!”. Ridică degetul mare în sus, ca și cum totul ar fi OK, în
timp ce privește mândru tricoul roș-albastru primit cadou de la
ProSport. De Moș Crăciun și-ar dori niște ghetuțe, dar s-ar bucura
și de o victorie a favoriților. Există locuri în țară unde un
succes al Stelei în meciul de miercuri poate obloji răni
adânci.

Dedicații pentru Camorra

Văduva lui Petru Bârlădeanu îi sfătuiește pe fanii steliști care
merg la Napoli să fie atenți, pentru că sunt foarte multe zone
periculoase în oraș.

-De ce i-ați pus copilului numele Becali?
-Petru a vrut așa. El îl admira mult pe Gigi Becali și era și
suporter al Stelei. De fapt, pe cel mic îl cheamă în acte Ricardo,
dar la noi contează cum îi spunem. Petru a jucat și fotbal la Poli
Iași, dar numai la juniori. N-a avut bani să ajungă mai
departe.

-Italienii spun că a fost ucis din greșeală. Așa
este?
-Eu cred că l-au ales special pe el, dar nu fiindcă aveau ceva cu
Petru. Era poliția pe urmele lor și au tras ca să facă panică.
Piața era plină de oameni, dar au tras în românul cu acordeon în
spate. L-au recunoscut ușor.

-Îl cunoșteau dinainte?
-Da. Veneau mulți mafioți la el și îl puneau să le cânte. Petru
știa o melodie despre Camorra, pe care le-o cânta. Plecau mereu
mulțumiți. Îi dădeau câțiva euro și îl băteau pe umeri spunându-i:
„Tu sei brava” (n.r. – „Ești bun”).

-Cu ce bani te-ai întors din Italia?
-5.000 de euro, bani donați de oameni. Cu ei mi-am cumpărat casa de
la Zmeu. Primăria din Napoli m-a ajutat să aduc trupul acasă. Petru
este înmormântat chiar la Zmeu.

-Nu s-a mai oferit nimeni să te ajute?
-A vrut un regizor italian să realizeze un film despre incident,
dar a făcut infarct și a murit. Apoi au venit niște bărbați, care
au zis că sunt de la
McDonalds și că-mi fac casă. Au făcut și schițele, dar n-au mai dat
niciun semn. Într-un ziar de la noi s-a scris că Gigi Becali a
promis că-mi dă niște bani.

-Și?
-Am mers până la palatul lui, dar era plecat din oraș. Am vorbit
doar cu paznicul. Nu m-am mai dus, că nu am bani să ajung la Iași,
darămite să plec la București.

-La Napoli vor merge și suporteri ai Stelei. Au de ce să se
teamă?
-Da, este un oraș periculos. Sunt câteva zone unde nu-i bine să
meargă, una dintre ele fiind cea din jurul stadionului. Să fie
atenți la scutere!

-Ce legătură are mafia cu echipa de fotbal?
-Toți țin acolo cu echipa de fotbal Napoli, inclusiv
mafioții.

-Îi urăști pe italieni?
-Nu vreau să-i mai văd. Când Petru era căzut, iar eu îi rugam pe
toți să mă ajute, spuneau că suntem drogați.

2 dintre
prezumtivii asasini au fost arestați în octombrie 2009, în
Spania

Vedi
Napoli e poi muori
O frază rostită de Goethe în urmă cu aproape 200 de ani pare să fi
marcat destinul lui Petru Bârlădeanu: „Vedi Napoli e poi muori” (nr
– să vezi Napoli și apoi poți să mori). Sensul cuvintelor nu e însă
unul cinic, ci măgulitor: scriitorul german a fost impresionat de
frumusețea fără seamăn a orașului napoletan. „Vedi Napoli e poi
muori” este și titul unui film, regizat de Riccardo Freda în 1951,
peliculă despre mafioți.