Cum a luat Popescu diploma care-i susține candidatura. Burleanu: „Lipsa de moralitate și caracter îi sunt specifice”

Peste aproximativ o lună, Mircea Sandu va afla care este succesorul său în funcția de președinte al Federației Române de Fotbal. Cu mari șanse ca din 5 martie să ocupe această funcție, Gică Popescu trebuie să înfrunte mai multe reproșuri, venite din partea contracandidaților săi. Fostul căpitan al Barcelonei ar putea avea o problemă legată de moralitatea obținerii diplomei de absolvire la ANEFS.

Conform regulamentului, din dosarul candidatului la cel mai înalt rang de la Casa Fotbalului nu trebuie să lipsească dovada că respectivul are studii superioare. Gică Popescu îndeplinește această condiție, însă apare o nuanță: cum a absolvit „Baciul” la ANEFS. Fostul căpitan al naționalei a început facultatea pe final de contract cu Galatasaray. Desigur, la distanță. În vremea în care Gică era student, Școala de Fotbal a fostului jucător era în plină activitate. Acum, se află în procedură de insolvență. Dar unul dintre profesorii cu care Popescu și-a dat examenele la școală, în urma cărora candidatul la postul de președinte al FRF a și luat licența, era chiar președintele Academiei sale de fotbal. Deci, angajatul său. Însuși Popescu a dezvăluit acest lucru, într-un interviu pentru „GQ”, oferit în urmă cu un an:

În timp ce eram student la Sport, era ultimul an pe care îl aveam la Galatasaray. Unul dintre examene îl aveam cu cel care era președinte la școala mea de fotbal, era și profesor la universitate. Mai întâi m-am dus la examen nepregătit, crezând că o să fie mai ușor. M-a întrebat dacă sunt pregătit și i-am spus: «Oarecum». Și, pentru a nu mă examina așa, mi-a dat o carte și mi-a spus să o învăț pe toată.Era ultima zi de vacanță și am plecat cu echipa în cantonament în Elveția. L-am rugat pe Fatih Terim să îmi dea o cameră singur, pentru a putea învăța și între cele între cele 3 antrenamente zilnice, am învățat cartea de la un capăt la altul. M-am întors la examen, și profesorul m-a întrebat: «Ce ai învățat foarte bine?». L-am rugat să ia cartea și să o deschidă unde dorește. Mi-a dat o anumită temă și, după 10 minute, și-a dat seama că știu. I-am spus: «Nu, după cât am învățat, lăsați-mă măcar jumătate de oră». Așa am luat 10 la examen„.

Contracandidații lui Gică Popescu de la alegerile din 5 martie au opinii amestecate. Cel mai virulent dintre ei este Răzvan Burleanu (foto, jos): „Lipsa de moralitate și caracter îi sunt specifice lui Popescu. Nu mă miră că nu și-a făcut studiile la zi și că a dat examenele cu profesorul de la Școala lui. Are liceul industrial. În plus, se și ascunde în spatele lui Mircea Sandu și Bella Kassai, ca să câștige alegerile de la FRF„.

Marcel Pușcaș: „Nu pot să comentez eu, nu cunosc problema. Dacă a învățat și și-a luat examenele, atunci asta e„.

Vasile Avram: „Nu sunt în temă, nu vreau să atac pe nimeni. Există o comisie care analizează dosarele candidaților la postul de președinte al FRF„.

Gică Popescu nu a putut fi contactat pentru a comenta reacțiile contracandidaților săi pe acest subiect.

STUDIILE CONTRACANDIDAȚILOR LUI POPESCU

Vasile Avram – Facultatea de Drept la Universitatea din București

Marcel Pușcaș – ANEFS și Academia Tehnică Militară

Răzvan Burleanu – diploma de licență la SNSPA, două mastere și un doctorat la SNSPA
 

Publicat: 02 02. 2014, 09:53
Actualizat: 02 02. 2014, 13:14