CSA Steaua, la 69 de ani. De la Iosif Sârbu, Iolanda Balaș și Ilie Năstase, la echipele de handbal și hochei

  • Clubul Sportiv al Armatei „Steaua București” împlinește astăzi 69 de ani de la înființare. Sute de campioni olimpici, mondiali și europeni, mii de medaliați la cele mai importante competiții internaționale, au scris istoria celui mai iubit club din România și, uneori, chiar a însuși sportului românesc.

O istorie care a început să fie scrisă cu litere de aur în urmă cu aproape șapte decenii, când, la inițiativa unor militari care își doreau să ducă mai departe vechea tradiție a practicării sportului în armată, a fost înființată Asociația Sportivă Armata. Primele secții au fost fotbal, călărie, scrimă, tenis de câmp, box, volei, atletism și tir. Peste ani, clubul militar și-a schimbat de mai multe ori denumirea, trecând de la Asociația Sportivă Armata, la Clubul Sportiv Central al Armatei, apoi Casa Centrală a Armatei  și, în cele din urmă Clubul Sportiv al Armatei „STEAUA BUCUREȘTI” (C.S.A.”STEAUA BUCUREȘTI”), nume ajuns celebru pe toate meridianele lumii.

Dacă în urmă cu 69 de ani, obiectivul era promovarea educației fizice și sportului în armată, cu accent pe sporturile individuale, astăzi, clubul are 32 de secții sportive, acoperind majoritatea ramurilor și disciplinelor sportive, olimpice și neolimpice, jocuri sportive sau sporturi individuale.

Datorită miilor de sportivi militari care au luptat sub culorile roș-albastre de-a lungul timpului, Clubul Sportiv al Armatei  „Steaua București” are un palmares de medalii olimpice mai bogat decât al multor țări de pe bătrânul continent. Clubul militar deține 95 de medalii olimpice – la care se adaugă încă 71 de contribuții ale sportivilor steliști la urcarea echipelor României pe podiumurile olimpice -, depășind Austria (86), Cehia (43), Irlanda (28), Belarus (78), Croația (23), Lituania (21), Slovacia (24), Portugalia (23). În plus, Clubul de lângă inimă a dat României primul campion olimpic – trăgătorul Iosif Sârbu, care a cucerit medalia de aur la tir (pușcă) la Jocurile Olimpice de la Helsinki, 1952. De asemenea, și prima dublă campioană olimpică a fost tot o stelistă: atleta Iolanda Balaș-Soter. Doamna atletismului românesc a cucerit cele două titluri la săritura în înălțime la Jocurile Olimpice de la Roma, 1960 și Tokyo, 1964 și încă figurează în Cartea Recordurilor cu o performanță imposibil de egalat: 150 de concursuri consecutive câștigate în perioada 1957-1966, fiind totodată și autoarea a 14 Recorduri Mondiale.

C.S.A. „Steaua București” a fost locul unde s-a format, s-a dezvoltat și a atins gloria singurul tenisman din istorie care a devenit Numărul 1 mondial. Este vorba de celebrul Ilie Năstase, care a ocupat această poziție între 23 august 1973 și 2 iunie 1974.
Și la sporturile de echipă, jucătorii roș-albaștri au obținut rezultate excepționale. Beneficiind de unele dintre cele mai bune condiții de pregătire, în urma inaugurării celui mai modern stadion din România – la 9 aprilie 1974 – , echipa de fotbal „Steaua București” a câștigat, la 7 mai 1986, Cupa Campionilor Europeni, fiind prima echipă din estul Europei care a realizat această performanță și singura din istoria fotbalului românesc.

Cea mai titrată echipă a clubului este însă echipa de handbal – de două ori câștigătoare a Cupei Campionilor Europeni (1968 și 1977). În schimb, echipa de hochei pe gheață este deținătoarea Recordului Mondial pentru cele mai multe titluri naționale câștigate în istorie (40), înaintea celebrelor TSKA Moscova (32) și Montreal Canadiens (24).

Publicat: 07 06. 2016, 12:53
Actualizat: 07 06. 2016, 13:13