Croația readuce Estul în semifinalele Mondialelor după 16 ani. Cine a reușit să atingă această fază în cele 21 de ediții, cum au ieșit ex-iugoslavii din rând și care sunt țările importante din Est rămase, alături de România, pe dinafară

Croația, calificată sâmbătă seară în semifinalele Cupei Mondiale la fotbal, a readus, după o pauză de 16 ani, estul Europei pe harta selectă a regiunilor care se pot lăuda cu această performanță „rezervată”, de obicei, Europei de Vest și Americii de Sud.

Ultima oară când Europa de Est a avut reprezentantă în semifinalele Mondialelor a fost la ediția Coreea de Sud/Japonia 2002, când Turcia a ocupat locul 3.

În accepțiunea sa geopolitică, însă, Europa de Est (fostul bloc comunist) n-a mai prins semifinalele de fix 20 de ani, performanța fiind atinsă tot de Croația, la ediția Franța 1998. Generația de aur a acestei țări de numai 3,5 milioane de locuitori, cu Davor Suker (golgheterul acelui turneu, cu 6 goluri, acum președinte al federației croate), Robert Prosinecki, Zvonimir Boban, Mario Stanic și Alioșa Asanovic, a câștigat atunci medalia de bronz după un strălucitor 3-0 în „sferturi” cu Germania, 1-2 în semifinale cu Franța și 2-1 în finala mică disputată cu Olanda.

În cele 21 de ediții (socotind-o și pe aceasta) ale Cupei Mondiale disputate din 1930 și până acum, 8 țări din Est au reușit să atingă semifinalele și doar două finala. Iugoslavia, Cehoslovacia, Ungaria, Uniunea Sovietică, Polonia, Bulgaria și Croația au pătruns între cele mai bune 4 echipe ale lumii, iar Cehoslovacia și Ungaria (fiecare, de câte două ori) au jucat și finala.

Dintre națiunile fotbalistice semnificative ale Estului, doar cinci – România, Grecia și, după 1992, Cehia, Ucraina și Serbia – n-au izbutit să atingă semifinalele. Dintre acestea, trebuie totuși menționat că trei pot invoca această performanță atinsă atunci când făceau parte din state federale: Cehia (ca parte a Cehoslovaciei), Ucraina (ca parte a URSS) și Serbia (ca parte a Iugoslaviei).

După cum se poate observa din tabelul cu istoria semifinalelor și a finalelor Cupei Mondiale publicat alăturat, zona Iugoslaviei este singura care a reușit să asigure continuitatea la cel mai înalt nivel de-a lungul celor aproape 90 de ani scurși de la prima ediție, Uruguay 1930.

Rezultatele arată că țările estice nu au reușit, spre deosebire de cele vestice și de cele sud-americane, să țină permanent steagul sus. Germania și Italia (din Europa), Uruguay, Argentina și Brazilia (din America de Sud) au fost prezente în semifinale destul de constant (înainte de Al Doilea Război Mondial și imediat după, sincopele au ținut și de motive extrafotbalistice).

Țările estice au reușit să urce spre semifinale (și, în patru rânduri, chiar finală) meteoric, grație unor generații excepționale. Cehoslovacia a avut două astfel de momente de grație, în 1934 și 1962. Apoi, n-a mai reușit niciodată această performanță nici ca stat unitar, nici prin urmașele sale, Cehia și Slovacia. Ungaria, de asemenea, a avut sclipirile din 1938 și 1954, apoi a dispărut. Polonezii au avut o singură generație care a „dus” două medalii de bronz, în 1974 și 1982. Bulgarii (1994) și turcii (2002) au avut și ei momentele lor de vârf, când au adulmecat finala.
Ar mai fi Uniunea Sovietică, imperiu care îngloba, între alte state, Rusia, Ucraina, Belarus, țările baltice și Georgia de azi. Această selecționată multinațională a ocupat locul 4 la Mondialele din 1966, fiind învinsă în semifinale de RF Germania și în finala mică de Portugalia lui Eusebio.

Iugoslavia și urmașele sale face notă aparte.

Regatul Iugoslaviei a jucat semifinale în chiar ediția inaugurală, când a participat și România. Tricolorii au avut atunci o echipă bună, dar ghinionul de a intra în Grupa 3, cu Uruguay, țara gazdă și cea mai bună națională din lume în acel moment. După un 3-1 eroic în primul joc, cu Peru (când adversarii au rupt picioarele a doi români, aceștia terminându-și sejurul sud-american în spital), tricolorii au fost surclasați în meciul decisiv de Uruguay, scor 0-4.

Iugoslavii au căzut în Grupa 2 și s-au calificat strălucit, după 2-1 cu Brazilia și 4-0 cu Bolivia. În semifinale au fost nimiciți de Uruguay cu 6-1, scor chiar mai mare decât cel cu care cedase România decimată.

Iugoslavia, devenită între timp republică socialistă federativă, a revenit în semifinalele Mondialelor 32 de ani mai târziu, tot în America de Sud, de data asta la turneul final din Chile 1962. Repartizați în Grupa 1, iugoslavii au terminat pe locul 2, după 0-2 cu URSS, 3-1 cu Uruguay și 5-0 cu Columbia. Au mers în „sferturi”, unde au eliminat puternica RF Germania, cu 1-0, și au pierdut singura semifinală 100% estică din istorie, 1-3 cu Cehoslovacia. Ulterior, Iugoslavia a pierdut și finala mică, 0-1 cu țara-gazdă, Chile.

Peste încă 36 de ani, la Mondialul din Franța 1998, o fostă componentă a Iugoslaviei destrămate în 1991, reprezentativa Croației, a urcat pe locul 3 într-o campanie absolut remarcabilă: locul 2 în Grupa H, după 3-1 cu Jamaica, 1-0 cu Japonia și 0-1 cu Argentina; apoi 1-0 în „optimi”, cu România lui Hagi (unicul gol, marcat din penalty de Davor Suker), 3-0 în „sferturi” cu Germania, 1-2 în semifinale cu Franța și 2-1 cu Olanda în finala mică.

A fost nevoie de încă 20 de ani și de o nouă generație foarte bună a Croației pentru ca Europa ex-comunistă să spargă monopolul exercitat de Europa Occidentală și de America de Sud asupra ultimelor faze ale Mondialelor. Ediția din Rusia 2018 a însemnat ascensiunea echipei lui Modric și Rakitic, care a eliminat sâmbătă, în sferturile de finală, naționala țării-gazdă, după 2-2 și 4-3 la penalty-uri.

Pentru Croația, moștenitoare a Iugoslaviei, înseamnă o nouă șansă de a scrie istorie și o altă ocazie, a cincea, de a urca în finala Cupei Mondiale.

Publicat: 08 07. 2018, 15:51
Actualizat: 08 07. 2018, 15:52