Contracandidatul lui Popescu e sigur că va câștiga alegerile de la FRF: „Oamenii își doresc pe cineva din afara sistemului”

Mircea Sandu va ceda frâile Federației Române de Fotbal la finalul actualului mandat, iar în cursa pentru șefia FRF s-a înscris doar doi competitori: Gică Popescu și Răzvan Burleanu – președintele Federației Române de Minifotbal.

Acesta din urmă își va lansa astăzi programul oficial al candidaturii și anunță că are șanse mari în lupta cu fostul căpitan al naționalei deoarece a discutat cu mai mulți oameni din teritoriu, iar aceștia i-au transmis că vor o schimbare și nu doresc în fruntea FRF un om din sistem.

„Domnul Gheorghe Popescu este cel care dorește devansarea acestor alegeri. Din informațiile pe care le am alegerile vor avea loc undeva în martie. Șansele mele sunt foarte mari, altfel nici nu aș fi intrat în această cursă. În timpul cât domnul Popescu a fost plecat din țară, eu m-am întâlnit cu oamenii din teritoriu. Oamenii își doresc un om din afara sistemului. Nu voi prezenta astăzi o echipă managerială formată din foști oameni importanți din fotbal, voi prezenta doar programul. Echipele se formează în timp”, a declarat Răzvan Burleanu la Sport.ro

Publicat: 25 11. 2013, 10:52
Actualizat: 25 11. 2013, 10:53