Boc: „Pregătirea pentru Jocurile Olimpice 2012 începe azi!”

Noul Prim-ministru al României, Emil Boc, a spus astăzi că națiunea română este obișnuită cu performanța sportivă și că odată cu desemnarea noului Ministru al Tineretului și Sportului, Monica Iacob Ridzi, va începe pregătirea pentru Jocurile Olimpice din 2012, informează MEDIAFAX.

"Practic, pregătirea viitoarei Olimpiade începe acum. Și cred că performanța de la viitoarea Olimpiadă va depinde și de modul cum va înțelege doamna ministru, împreună cu echipa sa, modul de a o pregăti. Românii au fost obișnuiți cu performanța. Trebuie să le redăm românilor speranța că putem să facem acest lucru. Talente avem, important este să le știm, să le oferim șansa de a se manifesta și de a ajunge acolo unde pot", a declarat Boc.

Noul șef al guvernului a mai adăugat că un obiectiv al noului minister este acela de a crea condițiile ca românii să facă sport. Acesta a precizat că guvernul va încuraja sportul ca stil de viață.

"Am uitat să facem sport. Preferăm să stăm mai mult în fața calculatorului, în mașină, la televizor, preferăm din nefericire să avem situații în care la nivel local copiii să fie implicați în consum droguri, găști de cartier și violență, decât în activități sportive. Sportul este o alternativă la toate acestea.Nu degeaba se spune că o minte sănătoasă poate fi doar într-un corp sănătos, iar pentru asta cred că ministerul are o mare răspundere, pentru a încuraja sportul ca mod de viață", a conchis Emil Boc.

Publicat: 23 12. 2008, 17:11
Actualizat: 23 12. 2008, 17:20