Asta e cea mai scumpă carte din lume: cântărește 35 de kilograme și costă 1 milion de dolari

Editorii The Official Formula One Opus, o istorie a F1 de 850 de pagini și 35 de kilograme, au scos un exemplar, The Bernie Edition, ce îi va pemite celui care îl va achiziționa contra sumei de un milion de dolari să petreacă un an ca Bernie Ecclestone, administratorul drepturilor comerciale ale F1.

Potrivit espnf1.com, odată cu cartea, cumpărătorul va primi patru permise de acces la toate cele 19 curse ale sezonului 2014 și o masă rezervată în „The Paddock Club”. La fiecare Grand Prix, deținătorul ediției speciale a cărții va avea prilejul să aibă o întâlnire informală la o ceașcă de cafea cu Ecclestone, în „motorhome-ul” acestuia, și meargă la o cină cu omul de afaceri.

Alte beneficii se referă la posibilitatea de a avea acces în zona standurilor și de a participa la diverse evenimente, cum ar fi Balul FIA.

Cartea are coperta din argint și va fi semnată de Ecclestone și de fiecare pilot campion mondial de Formula 1 aflat în viață.

Editorii au organizat o licitație pentru a vinde cartea, ce se va încheia la 24 decembrie, și se așteaptă ca aceasta să fie achiziționată pentru 610.000 de lire sterline (un milion de dolari).

Varianta clasică a lucrării The Official Formula One Opus costă 2.000 de lire sterline și are un tiraj de 1.500 de exemplare.

355 de euro este salariu mediu net pe economie pentru un român. Presupunând că nu am avea cheltuieli lunare și am pune deoparte tot venitul obținut, am avea nevoie de 234 de ani ca să achiziționăm această carte

Publicat: 13 12. 2013, 22:29
Actualizat: 14 12. 2013, 09:42