A fost ultras în galeria lui Dinamo și campion național, acum revine în „Ștefan cel Mare” într-o altă postură. „Cu jandarmii am avut cele mai mari probleme, nu cu steliștii sau cu rapidiștii”

Labirintul vieții te aduce în locuri în care nici nu credeai că mai ajungi, vântul competițiilor are darul de a-i purta pe sportivi și în arenele apropiate sufletului.

După ce acum două săptămâni a dat lovitura de start la confruntarea cu ASA Târgu Mureș, luptătorul Cristi Spetcu vine din nou în Groapă, însă nu din postura de spectator, ci de participant la finala mondială a circuitului Superkombat, care va avea loc la Sala Polivalentă din Complexul Sportiv Dinamo. Le va deschide drumul giganților, care luptă în piramida mondială la categoria grea, adusă de Eduard Irimia pentru a doua oară în istorie la București. „După ce am terminat junioratul, nu prea am primit șanse la prima echipă, așa că am renunțat la polo. Eram oarecum dezamăgit, însă am rămas mare fan al clubului Dinamo. Nu ratam niciun meci, indiferent că vorbim de fotbal sau altă disciplină”, spune Spetcu (26 de ani), proaspăt campion mondial WTKA la categoria ușoară.


VOCE. Adrenalina îi pompa în vene când urmărea meciurile echipei sale favorite din galerie

De patru ani este neînvins în România la amatori, iar la profesioniști a adunat 11 victorii, o remiză și o înfrângere, recunoscând că și-a făcut mâna în confruntările cu fanii echipelor rivale și jandarmii. „S-a întâmplat să cad în mijlocul acestor confruntări, era o adrenalină greu de descris în cuvinte. Cu jandarmii am avut cele mai mari probleme, nu cu steliștii sau rapidiștii. De când am început cu kickboxul, am renunțat. E un sport care disciplinează, întărește caracterul, te face să uiți de conflictele din afara ringului”, adaugă fostul ultras dinamovist

Mesajul lui Cornel Dinu

Acesta recunoaște că a rămas mare fan al elevilor lui Mircea Rednic. De altfel, de ziua sa, anul acesta, Spetcu a primit cadou din partea grupării dinamoviste un tricou cu numărul 1 și un abonament pe întreg sezonul. „Să intri pe teren, să le arăți ce înseamnă duritate”, i-a transmis Cornel Dinu, prezent la aniversarea luptătorului. „Odată cu prima sa apariție în Superkombat, Cristi a demonstrat că este un tip disciplinat și de fiecare dată a dat dovadată de sportivitate și onestitate, arătând că programul nostru de integrare funcționează”, a precizat Alin Huiu, media manager Superkombat

În această sâmbătă, la Sala Dinamo, fostul ultras dinamovist va lupta împotriva italianului Cristian Faustino, dublu campion mondial la amatori. „Va fi ceva incredibil pentru mine. Nu credeam că mă voi întoarce acasă, în Ștefan cel Mare, din postura de sportiv profesionist. Va fi un moment special, mai ales că jumătate din încasări vor ajunge la victimele incendiului de la Colectiv, acolo unde, din păcate, majoritate dintre noi, au avut o cunoștință”, a mai afirmat Cristi Spetcu.


JIMMY JUMP. 12 nu 11. Obișnuita poză de început de meci. Elevii lui Mircea Rednic au avut și un „intrus”

Giganții revin în România

Gala programată să înceapă de la ora 19:30 va programa un total de 13 confruntări, cu sportivi din 10 țări, printre care și o piramidă la categoria grea unde vor participa și giganții Nicolas Wamba (campionul WKN la supergrea și participant în Glory), Roman Krylia (campionul Kunlun China), Ivan Pavle (campionul Slovaciei la Muay Thai și Kickbox) și Tarik Khbabez (campionul turneului Superkombat din Olanda), toți având o rată a victoriilor înainte de limită de peste 65%. De asemenea, în meciul cap de afiș al evenimentului, campionul mondial Superkombat, Andrei Stoica, își va apăra titlul în fața spaniolului Jorge Loren. Biletele costă 50 de lei, se pot achiziționa din orice magazin Orange, Germanos, Vodafone și Domo, dar și de intrare, înainte de începere galei, iar jumătate din încasări vor fi donate pentru tratamentul recuperator al victimelor de la Colectiv. Gala va fi transmisă în direct în România de Sport.ro, iar la nivel internațional de platformele Eurosport și Fight Box în peste 100 de țări.


„ENEL” Spetcu le mai stinge lumina, din când în când, adversarilor din ring


DESFIGURAT. Spetcu știe să încaseze cu demnitate loviturile de la adversari. Sângele nu-l sperie

 

 

Publicat: 06 11. 2015, 10:23
Actualizat: 06 11. 2015, 10:48