„A fost mai greu decât pe teren! Mi-au tremurat genunchii”** S-a lăsat cu lacrimi în ziua cea mai grea din viața unui stelist

Mijlocașul Stelei, Andrei Prepeliță și-a botezat vineri la Pitești fetița Natalia Maria în vârstă de 5 luni. Micuța s-a născut de Anul Nou la București, însă mijlocașul Stelei nu a găsit timp decât acum, după terminarea campionatului pentru botez.

Slujba religioasă a avut loc la Biserica Sf Dumitru din cartierul Găvana III din Pitești, nași fiind fostul coleg al lui Prepe de la FC Argeș, Ciprian Tănasă și soția sa. Natalia Maria a fost cuminte pe durata celor 45 de minute ale suljbei și nu a plâns decât atunci când a fost scufundată de preot în apă de trei ori. În acel moment, Andrei Prepeliță a fost cuprins de emoții și i-au dat lacrimile, ieșind pentru câteva momente afară din biserică.

„Am avut emoții mari, trebuie să recunosc. De-aia mi-au dat și lacrimile. Este primul copil și emoțiile sunt unice. A fost mai dificil ca pe terenul de fotbal, pentru că aici mi-au cam tremurat genunchii, în schimb pe teren nu am nimic” a declarat după botez Prepeliță.

Petrecerea în cinstea micuței Natalia Maria urma să înceapă vineri seara la Restaurantul Hotelului Victoria din Pitești, iar printre invitați erau așteaptați și fostbaliștii Vasile Maftei, Dani Coman, Nicolae Dică, Rică Neaga cât și foști sau actuali coechipieri ai mijlocașului de la FC Argeș, U Craiova și Steaua.

Publicat: 25 05. 2012, 16:19
Actualizat: 25 05. 2012, 17:32