21-22, cine-a tras în noi? Mărturia unui ofițer: la Revoluție s-a murit din cauza prostiei și a haosului din Armată. „Majoritatea soldaților nu știau să pună cartușele în încărcătoare. Am văzut ofițeri superiori care nu mai judecau rațional. Își făceau necesitățile în sticle”

Poate cea mai tulburătoare mărturie făcută de generalul în rezervă Laurențiu Roșu în cartea sa autobiografică „CSA Steaua, clubul din inima mea” vizează cauzele masacrului de la Revoluția din 1989. Din cei peste 1.000 de oameni morți în decembrie 1989, cei mai mulți au fost uciși după căderea regimului comunist și fuga dictatorului Nicolae Ceaușescu. Au fost nopți de groază în București și în alte orașe din România, cu sute de persoane omorâte, alte mii rănite, foarte multe pagube materiale, clădiri distruse, haos și debandadă. În acel moment, versiunea oficială a noului regim a fost aceea că teroriști, trupe de securitate și comandouri arabe din țările unor dictatori prieteni cu Ceaușescu, au trecut la acțiune în România, încercând să apere vechiul regim. Însuși Nicolae Ceaușescu a fost acuzat, la procesul înscenat în 24 decembrie, că se face vinovat de schimburile de focuri din acel moment, vehiculându-se și o cifră: peste 60.000 de morți. Acest scenariu, în baza căruia Ceaușescu a și fost condamnat și executat imediat, s-a dovedit în foarte scurt timp fals.

Ulterior, au apărut tot mai multe dovezi că victimele au fost cauzate de campania de dezinformare dusă mai ales prin intermediul televiziunii naționale, care a difuzat aproape non-stop știri false și alarmiste, dar și din cauza debandadei din Armată și a lipsei de pregătire a soldaților. O colecție de mărturii zguduitoare despre nenumăratele cazuri în care amatorismul ofițerilor și dezordinea din rândurile trupelor au dus la morți și răniți există în cartea „Teroriștii printre noi. Adevărul despre ucigașii Revoluției”.

În memoriile sale, Laurențiu Roșu confirmă și întărește, prin propria experiență, haosul de nedescris din Armată, acolo unde comandanții de unități ajunseseră să nu-și mai facă nevoile la toaletă, ci în sticle, soldații nu știau să încarce o pușcă, iar în popota ofițerilor se trăgea „din greșeală”, în timpul mesei.

Cartea generalului Laurențiu Roșu a fost lansată marți, în București

„Ionuț Cojocaru: În România, schimbarea s-a produs cu prețul a peste o mie de victime. De ce la noi a fost altfel, în comparație cu celelalte state socialiste totalitare?
Laurențiu Roșu: Concluzia mea este că armata, în ultimii ani până la evenimentele din 1989, devenise «jucăria» cuplului Ceaușescu. Armata era folosită la tot felul de activități, iar instrucția și pregătirea cadrelor deveniseră secundare. Militarii în termen făceau o pregătire militară sumară care consta în două trageri, înainte de a depune jurământul. După depunereajurământului, plecau ori la strângerea recoltei, la Canal, la Casa Poporului ori la alte construcții industriale sau la scos cărbunele din mină. În anul 1987, eu personal am dus un pluton de militari în termen la Petroșani, să lucreze în mină. Atunci am văzut pentru prima dată cum arată o mină și cât de greu se muncea, condițiile erau extraordinar de grele. Cadrele militare făceau pregătire și aplicații doar pe hartă. Nu se mai ieșea în teren. La 23 August se făceau avansările în gradul următor. Din ordinul Elenei Ceaușescu, în 1989 nu a mai fost avansat nimeni. Acesta este cadrul (de disoluție, aș zice) în care armata s-a regăsit în 1989. Militarii în termen abia veniseră din campania agricolă și erau complet nepregătiți (majoritatea nu știau să pună cartușele în încărcătoare), iar cadrele militare erau decepționate și blazate de politica PCR față de armată. Am văzut ofițeri cu grade mari la vremea aceea care nu mai judecau rațional. Nu mai ieșeau din birouri, își făceau necesitățile în sticle. Vă dau un exemplu: am primit într-o seară o înștiințare că o să fim atacați de aviație cu desant de teroriști. Un coleg de-al nostru, colonel, s-a repezit imediat – cu patul pistolului mitralieră – să spargă geamurile de la încăperea unde eram. Noroc că mă aflam în dreptul ferestrei și l-am oprit întrebându-l «de ce vrea să spargă geamurile». Mi-a răspuns: «Nu ai auzit că suntem atacați din aer?». I-am răspuns că – dacă vom fi atacați – geamurile le putem deschide și trage asupra desantului fără a le sparge. Era iarnă, cu geamurile sparte toți am fi suferit de frig. O altă întâmplare care arată degringolada din acea vreme. Eram în sala de mese unde mergeam să mâncăm fără pistolul mitralieră. La un moment dat, se stinge lumina, se aude cum se sparge un geam și din interiorul sălii de mese se aude un răpăit de gloanțe. Imediat am fost cu toții sub mese, pe burtă și noroc că nu am avut pistolul mitralieră la mine, că aș fi ripostat în direcția de unde s-au auzit focurile de armă. Am crezut că intraseră «teroriștii» peste noi. Ce se întâmplase în realitate? Un locotenent tânăr care se credea «Rambo al unității» ne-a spus că a văzut ceva suspect afară și n-a mai deschis geamul, l-a spart și a început să tragă. Vă dați seama ce s-ar fi întâmplat dacă toți am fi avut armele la noi. Muream ca proștii. Ce vreau să arăt cu aceste secvențe ale memoriei? Că mulți dintre noi nu mai judecam normal. Toate acestea au dus, după părerea mea, la morții și răniții din decembrie 1989″.