Simona Halep va fi ambasador al turismului românesc

Jucătoarea de tenis Simona Halep, finalistă la utlima ediție a Roland Garros, va fi ambasador al turismului românesc, a anunțat premierul Victor Ponta.

„Unde este cazul, mărim premiile, în alte părți facem alte lucruri, pentru că la Simona, care a câștigat aproape un milion, e greu să spui că îi mărești premiul, dar poți să faci alte lucruri. Va fi ambasador al turismului românesc”, a spus Ponta la România TV.

Simona Halep, finalistă la Roland Garros, ocupă locul 3 în ierahia jucătoarelor profesioniste de tenis, dată publicității luni, doar americanca Serena Williams și chinezoaica Na Li fiind mai bine clasate ca sportiva română.

Locul 3 pe care îl ocupă Halep de luni reprezintă cea mai bună poziție pentru o jucătoare din România.

În luna martie, Nadia Comăneci, Maia Morgenstern, Dinu Săraru, Dumitru Prunariu, Dan Puric, Ilie Năstase, Oana Pellea, Elisabeta Lipă, Ovidiu Lipan și Helmuth Duckadam au primit pașapoarte diplomatice, fiind desemnați „ambasadori ai turismului românesc”.

Proiectul „România Promovată prin Valori” a fost demarat la inițiativa Departamentului pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri și Turism. El a fost lansat prin evenimentul „Ambasadori ai Turismului Românesc”, organizat la 19 august 2013. Proiectul reprezintă o nouă formă de promovare a României, care își propune să completeze campaniile de imagine aflate în derulare.

Mediafax

Publicat: 10 06. 2014, 10:02
Actualizat: 10 06. 2014, 10:03