Radu Banciu, în stilul caracteristic despre întâlnirea Neymar – Vlăduța Lupău: „A ajuns acasă și a pupat poza cu Vlăduța. Încă îi dârdâiau ciolanele de frică”

Radu Banciu Neymar Vlăduța Lupău
Vezi galeria foto - 9 poze

OM – PSG s-a jucat într-o tensiune teribilă creată de fanii echipei din Marseille. Neymar a avut nevoie de ajutorul scuturilor celor care asigurau paza, pentru a nu fi lovit de obiecte aruncate din tribună, când executa cornere.

Radu Banciu a comentat faza și s-a amuzat pe seama fotografiei dintre starul brazilian și Vlăduța Lupău.

Interpreta de muzică populară s-a pozat cu Neymar la partida PSG – RB Leipzig din Champions League.

Radu Banciu, în stilul caracteristic despre întâlnirea Neymar – Vlăduța Lupău: „A ajuns acasă și a pupat poza cu Vlăduța. Încă îi dârdâiau ciolanele de frică”

Fotografia postată de Vlăduța Lupău cu Neymar a fost preluată de întreaga mass-media.

Ce a vorbit Vlăduța Lupău cu Neymar?

„Era ca în Fâșia Gaza. Am impresia că după ce a ajuns acasă și a pupat poza cu Vlăduța, cântăreața noastră de petrecere, s-a băgat în pat și stătea cu plapuma strânsă pe el, încă îi dârdâiau ciolanele de frică. Doar gândul de Vlăduța îl mai ține pe Neymar. Cred că după Vlăduța Lupău aștepta una din Botswana să intre. La Neymar se intră ca la „Cabinetul 2, la Elena Ceaușescu. Intrau să facă poze cu el, cum faci poze cu ursul. Nu cred că a întrebat-o foarte multe pentru că și dacă i-ar fi răspuns, el nu reținea”, a spus jurnalistul în emisiunea „Notele lui Banciu”, de pe Look Sport+.

Fotografia în care Vlăduța Lupău apare alături de Neymar s-a viralizat! „Am primit mii de mesaje, fără să exagerez. Și în comentarii v-ați bucurat, poate v-am transmis eu asta. Ce mi s-a întâmplat mie este un vis devenit realitate și mi se pare că a fost o șansă de unu la un milion să te apropii de o vedetă, așa cum este Neymar…Vă zic sincer, am încercat prin mulți oameni să ajung la Neymar și nu s-a putut, deși am avut promisiuni. Și uite că norocul nu-l poți lua omului” spunea cânăreața.

 

Publicat: 26 10. 2021, 15:48