Povestea incredibilă de dragoste dintre Sergiu și Andreea Hanca: ”Am cunoscut-o într-un moment greu pentru mine”

Sergiu și Andreea Hanca au trecut prin momente grele la începutul relației lor, în România. Ei trăiesc acum, alături de copilul lor, Zian, în Cracovia (Polonia).

Povestea incredibilă de dragoste dintre Sergiu și Andreea Hanca

Sergiu joacă în prezent la KS Cracovia, unde este foarte mulțumit.

„Chiar ne gândeam, anul trecut pe vremea aceasta, eram foarte trişti, Sergiu nu era plătit din septembrie, fusese şi acel incident care pentru noi a fost dezamăgitor pentru că Dinamo era familia noastră, era viaţa noastră, tot ce făceam era despre Dinamo.

Am început anul tot trişti pentru că Sergiu încă nu ştia care va fi situaţia lui şi apoi a urmat 2019 care a fost cel mai bun an din viaţa noastră. A fost greu la început pentru că am realizat că dacă nu ne-am fi avut unul pe celălalt şi pe Zian ca familie poate nu am fi reuşit să trecem peste toate aceste momente” , a declarat Andreea Hanca la Telekom Sport.

Sergiu a povestit că, înainte să o cunoască pe Andreea, el juca în Liga a 4-a, unde dădea 8 goluri pe meci și se ducea de două ori pe săptămână la antrenamente.

”Pe ea am cunoscut-o într-un moment greu pentru mine pentru că eu eram la Târgu Mureş, promovasem cu echipa din Liga a 2-a în Liga 1 şi am avut o operaţie de hernie inghinală şi iniţial trebuia să stau vreo două luni maxim ca să pot să revin pe teren, dar am avut dureri şi am revenit după vreo 4-5 luni.

Făceam recuperarea la Bucureşti şi aşa am cunoscut-o şi am început să vorbim, să ieşim şi în momentul acela venea pe la mine la Târgu Mureş, mă susţinea pentru că vedea că din punct de vedere psihic nu sunt ok, pentru că nici nu îmi reveneam foarte repede, întârzia recuperarea. Ea a fost mereu alături de mine, m-a susţinut, după aceea a venit perioada de vacanţă, am început să mă antrenez, să fiu cum trebuie şi lucrurile au mers din ce în ce mai bine. S-a mutat cu mine la Târgu Mureş, îmi gătea în fiecare zi, avea grijă de mine”, a spus Sergiu Hanca.

Publicat: 26 12. 2019, 23:26