In memoriam: 5 personalități sportive care au decedat în anul 2021!

5-personalitati-sportive-condoleante-ro

Sportul ne oferă momente memorabile pe care le trăim cu toată ființa. Acest fapt este și meritul unor oameni care provin din rândurile noastre, însă care ating un nivel de performanță ce-i transformă în adevărați idoli. Reușitele lor spun o poveste despre perseverență, curaj și dedicare. Acestea sunt atribute pe care încercăm se le regăsim în noi. După încheierea carierei sportive, idolii revin printre noi și continuă să ne fascineze.

Din păcate pentru unii dintre sportivi suntem nevoiți să vorbim la trecut. Odată cu trecerea lor în neființă realizăm că și idolii sunt muritori. Însă faptele lor sportive rămân în memoria noastră și a multor generații viitoare. Performanțele lor sportive ne inspiră și ne dau curajul de a merge mai departe. Îți prezentăm 5 personalități sportive ce ne-au părăsit în acest an și care merită omagiați așa cum se cuvine:

Ivan Patzaichin

Unul dintre cei mai cunoscuți sportivi români și printre cei mai buni canoiști din lume, Ivan Patzaichin s-a născut pe 26 noiembrie 1949 în satul Mila 23, într-o familie de lipoveni. A fost de 4 ori campion olimpic în 1968, 1972, 1980, 1984 și de 3 ori laureat cu argint la Jocurile Olimpice din 1972, 1980 și 1984. Pe lângă aceste realizări, palmaresul său a fost completat și cu 8 titluri de campion european la canoe sprint, pe diferite distanțe.

Pentru meritele sale olimpice, Ivan Patzaichin a fost recunoscut ca unul dintre cei mai mari campioni ai secolului al XX-lea, Comitetul Olimpic Internațional oferindu-i distincția „Colanul de argint”. Din 1985 Ivan Patzaichin s-a dedicat activității de antrenor, participând la cinci ediții ale Jocurilor Olimpice împreună cu sportivii pregătiți de el, care au adus României peste 100 de medalii olimpice.

În ultimii ani, Ivan Patzaichin s-a preocupat de promovarea sportului în aer liber, a ecoturismului, în special în Delta Dunării și de antreprenoriatul social. A inventat o ambarcațiune inedită, canotca, o combinație între lotcă și canoe. Sportivul a încetat din viață pe 5 septembrie 2021 și avut parte de servicii funerare cu onoruri militare.

Sicriul a fost purtat pe umeri de militari ai gărzii de onoare, fiind trase 3 focuri de armă în momentul în care acesta a fost coborât în mormânt.

Peste 400 de oameni l-au însoțit pe ultimul drum, aceștia depunând numeroase coroane funerare la mormântul său de la cimitirul Bellu, în semn de ultim omagiu și respect pentru unul dintre cei mai mari sportivi ai României.

Gerd Müller

A fost legenda echipei de fotbal Bayern München și a naționalei Germaniei. Statutul de legendă se datorează în primul rând faptului că a fost unul dintre cei mai prolifici golgheteri din istorie. A înscris 68 de goluri în 62 de meciuri pentru naționala Germaniei, fiind poreclit Der Bomber. În 1970 a devenit golgheterul Campionatului Mondial cu zece goluri marcate, fapt care i-a adus distincția de Fotbalistul European al Anului. Doi ani mai târziu câștigă cu Mannshaft Campionatul European, înscriind două goluri în finală.

Este din nou jucătorul decisiv din finala de campionat mondial câștigată de Germania de Vest în 1974. Gerd Müller înscria atunci golul victoriei în finala cu Olanda lui Johan Cruyff. Și la nivelul echipelor de club fotbalistul german a excelat înscriind 365 de goluri în 437 de meciuri din Bundesliga pentru TSV 1861 Nördlingen și mai ales pentru Bayern München, cu care a câștigat de trei ori consecutiv Cupa Campionilor Europeni în 1974, 1975 și 1976. Este considerat cel mai bun jucător german din istoria acestui campionat.

În 2015 a fost anunțat că Müller suferă de maladia Alzheimer, iar starea lui de sănătate a continuat să se deterioreze. Gerd Müller a încetat din viață pe 15 august 2021 într-un azil de bătrâni din Bavaria. În urma sa rămâne un palmares de invidiat. Recordul de 68 de goluri pentru naționala de fotbal a fost depășit de Miroslav Klose, dar în 132 de partide, mai mult decât dublu față de cele 62 în care a fost selecționat Der Bomber.

Jimmy Greaves

Fostul campion mondial cu Anglia în 1966 și jucător al echipei Tottenham Hotspur a încetat din viață pe 19 septembrie 2021. Este al patrulea cel mai prolific golgheter al naționalei Albionului, cu 44 de reușite în 57 de meciuri și recordman cu cele mai multe hat-trickuri (6) pentru națională. La nivel de echipe de club, fotbalistul englez deține două recorduri de invidiat: cele mai multe goluri înscrise în prima ligă engleză – 357 și cele mai multe înscrise pentru gruparea Tottenham Hotspur – 266. După cariera sportivă și-a construit o carieră în televiziune.

Dušan Ivković

Pe 16 septembrie 2021, la vârsta 77 de ani, s-a stins cel mai mare antrenor de baschet al sârbilor. S-a născut pe 29 octombrie 1943 la Belgrad și a jucat 10 sezoane la echipa Radnički Belgrad. Adevăratul succes l-a avut însă pe banca de antrenor. A antrenat mai multe echipe din campionatul iugoslav (Partizan, Radnički, Šibenik, Vojvodina), cu Partizan câștigând campionatul (1979). A antrenat de asemenea, echipe din Europa (Olympiacos, ȚSKA Moscova, Anadolu Efes), câștigând toate trofeele interne, dar și toate cupele europene inter-cluburi, inclusiv două Euroligi de baschet cu Olympiacos (1997, 2012).

Din 1987 până în 1991 a antrenat naționala Iugoslaviei cu care a câștigat de două ori la rând Campionatul European (1989, 1991) și Campionatul Mondial de Baschet din 1990. A repetat succesul cu Serbia și Muntenegru în 1995, câștigând Campionatul European. Din 2008 a antrenat naționala Serbiei cu care a pierdut însă finala Campionatului European din 2009, în fața Spaniei. A continuat să antreneze gratis naționala Serbiei din 2011 și până la terminarea contractului. Pentru meritele sale din baschet și pentru promovarea acestui sport a intrat în Hall of Fame-ul Euroligii în 2017.

Rod Gilbert

Mai puțin cunoscut la noi, dar celebru în Canada și Statele Unite, Rod Gilbert a fost legenda echipei de hochei New York Rangers, poreclit Mr.Ranger. A jucat numai pentru această echipă din NHL (National Hockey League) timp de 18 sezoane. Nu a câștigat niciodată campionatul cu Rangers, însă a excelat prin calitățile sale sportive. A participat în 8 All-Star Game-uri și deține recordul pentru cele mai multe goluri (406) și puncte (1021) înscrise pentru New York Rangers. Din 1982 face parte din Hockey Hall of Fame. Rod Gilbert a încetat din viață pe 19 august 2021. Președintele ligii nord americane de hochei spunea despre Gilbert „ca jucător, a fost venerat de coechipierii săi, respectat de adversari și absolut îndrăgit de fanii lui Rangers”.

Publicat: 01 10. 2021, 14:57