Pentru ei a jucat Hagi

Hagi a revenit miercuri pe stadionul Dinamo după 20 de ani,
luând cu el câțiva dintre marii sportivi ai României, pentru a juca
într-un meci caritabil. Beneficiarii acestei acțiuni sunt copiii!
Unii speciali! Despre câțiva dintre ei și despre problemele lor
aflați câte ceva din rândurile care urmează.

Spitalul clinic de copii „Maria Sklodowska Curie” din București
este un dar al poporului polonez pentru România, menit să repare
rănile cutremurului din 1977. Instituția, cunoscută și sub numele
„Budimex”, după întreprinderea poloneză care a subvenționat
lucrarea, asigură anual liniștea a zeci de mii de familii. „Vin
copii din toate părțile, chiar și din Moldova sau Oltenia. Anual
avem între 27.000 și 30.000 de copii internați, dar încă pe atât
sunt tratați ambulatoriu”, spune directorul Cătălin Daniel
Smarandache.

După 36 de ani de la inaugurare, spitalul are nevoie de un corp
nou de clădire, în special pentru specialitățile ce derivă din
oncologie. Mai simplu, pentru copiii bolnavi de cancer. „Când a
fost inaugurat spitalul nu exista niciun pat pentru oncologie. Acum
sunt 30 de paturi și mai mereu sunt toate ocupate. Spațiul este
mic, iar acești copii nu trebuie să stea mai mult de doi în salon.
De aceea e nevoie de un corp nou de clădire”, explică Marinela
Petrovici, directorul de îngrijiri al spitalului.

Suferința se împarte în familie

Din cauza lucrărilor de modernizare, secția de oncologie este
acum dislocată, fiind împrăștiată pe mai multe etaje. La nivelul
șase, în una dintre locații, vizitatorii sunt întâmpinați de Daria
Ioana, unul dintre micuții pacienți. Are trei ani și e toată numai
un zâmbet. Singurul amănunt care ar putea face legătura cu boala de
care suferă este lipsa părului. „Am descoperit boala la mijlocul
lunii februarie. Am început tratamentele și acum evoluția este
bună, grație profesionalismului și grijii personalului medical de
aici”. Bogdan, tatăl micuței, folosește pluralul, semn că suferința
se împarte în familie.

Daria,
micuța dansatoare

Daria (foto, în roz) a fost miercuri seară pe stadion, la meciul
caritabil, alături de alți doi copii bolnavi. I-a plăcut ce a
văzut. „La câtă energie are, sigur îi va plăcea sportul. O să o fie
o dansatoare desăvârșită”. Câtă speranță în vorbele unui părinte
greu încercat!

Alături, o mamă oftează. „Băiatul meu nu a răspuns la tratament.
Medicii mi-au spus că trebuie să-l duc la Fundeni, pentru
transplant de măduvă. N-avem bani de transplant, ne trebuie și
donator! Pe băiatul meu îl cheamă Laurențiu. Laurențiu Vasiloiu”…
Aceasta este o secție de oncologie, un loc unde speranța și
deznădejdea fac pase pe terenul sufletului.

Porumboiu, donație de
suflet

Pentru acești copii au intrat pe teren, miercuri seara, câțiva
dintre cei mai mari sportivi români: Hagi, Popescu, Tudorel Stoica,
Rică Răducanu, Rotariu (fotbal), Leu, Doroftei (box), Hagiu (polo).
Inițiativa i-a aparținut vedetei TV Liana Stanciu și soțului ei,
Mihai Georgescu, iar Gică Hagi a îmbrățișat-o imediat. Prietenii au
răspuns prompt, iar la final s-au stâns 134.000 de euro, mare parte
din bani fiind oferiți de Adrian Porumboiu, unul dintre aribitrii
întâlnirii care a opus „Artiștii” „Fotbaliștilor”.

Publicat: 03 09. 2010, 09:46
Actualizat: 03 09. 2010, 10:37