O fostă vedetă Playboy și una dintre cele mai frumoase femei din România susține că Giovanni Becali i-a făcut avansuri: „El, Adrian Enache și Cătălin Botezatu”

Dana Săvuică (52 de ani) și-a refăcut viața după divorțul de Răzvan Stanciu, cel care i-a fost partener timp de 25 de ani. Fosta vedetă Playboy se află într-o nouă relație, care i-a readus zâmbetul pe buze.

Invitată la emisiunea „La Măruță”, Dana Săvuică a făcut o dezvăluire interesantă. În discuția cu gazda show-ului, Cătălin Măruță, femeia de afaceri a precizat că Giovanni Becali i-ar fi făcut avansuri. Mai mult, și alte două vedete autohtone ar fi curtat-o pe Săvuică în trecut.

„Adrian Enache, Giovanni Becali și Cătălin Botezatu mi-au făcut avansuri”, a recunoscut Dana Săvuică, în cadrul emisiunii „La Măruță”. Un fapt interesant, în condițiile în care impresarul este căsătorit de mai bine de 20 de ani cu Stella Becali. 

O fostă vedetă Playboy și una dintre cele mai frumoase femei din România susține că Giovanni Becali i-a făcut avansuri: „El, Adrian Enache și Cătălin Botezatu”

De curând, Dana Săvuică a explicat și care au fost motivele despărțirii de fostul ei soț, Răzvan Stanciu. Potrivit acesteia, infidelitatea, dar și unele probleme financiare ar fi stat la baza deciziei de a încheia o relație care dura de un sfert de secol.

„Gelozie, ceva probleme financiare, dar se rezolvau, și infidelitatea partenerului, acestea au fost motivele. Într-o relație, drumul e pe ambele sensuri și cu dus, și întors. În 25 de ani, nu ai cum să nu înșeli și cu gândul, și cu fapta”, a declarat Dana Săvuică, conform click.ro.

În 1999, femeia de afaceri a devenit prima vedetă din România care pozează în Playboy. Pe atunci în vârstă de 29 de ani, Săvuică și-a argumentat decizia explicând că și-a dorit să demonstreze că o femeie este frumoasă la orice vârstă și ar trebui să renunțe la anumite complexe. Mai mult, aceasta a susținut că după acel pictorial, cariera sa în modelling s-a încheiat.

„Am vrut să arăt că femeia este frumoasă la orice vârstă și că trebuie să ne debarasăm de complexe. Pot spune că am făcut-o și pentru ego-ul meu. După apariția în Playboy am terminat cu partea de modelling”, explica Dana Săvuică, pentru Ego.ro.

 

Publicat: 28 06. 2022, 10:09
Actualizat: 28 06. 2022, 10:12