Mircea Lucescu, noi dezvăluiri din perioada comunistă. De ce i-a adus la Dinamo pe Ilie Balaci și Rodion Cămătaru și cum a ajuns echipa miliției mai iubită decât Steaua

Mircea Lucescu pune din nou sare pe rana oltenilor. A dezvăluit cum i-a adus la Dinamo pe doi dintre jucătorii de legendă ai „Craiovei Maxima”, Ilie Balaci și Rodion Cămătaru, dar a povestit și că a fost omul care l-a ajutat pe Anghel Iordănescu să devină antrenor.

Mircea Lucescu este un izvor nesecat de povești. A dezvăluit că a condus antrenamentele Stelei și că le-a cumpărat jucătorilor din Ghencea, ghetele de fotbal cu care au reușit să învingă Spartak pe gheața de la Moscova.

„Il Luce” și-a adus aminte și cum a adus la Dinamo doi fotbaliști din „Craiova Maxima”. Rodion Cămătaru a povestit într-un interviu că a ales trupa din Ștefan cel Mare pentru că își dorea să joace în străinătate. Cu Balaci, lucrurile au stat diferit. Universitatea Craiova nu l-a mai vrut după accidentarea în urma căreia a ratat Campionatul European din anul 1984.

Amândoi avuseseră accidentări grave, dar i-am luat fiindcă Dinamo avea nevoie de popularitate. Era echipa Miliției, din cauza asta multă lume o ura. A Miliției, nu a Securității, cum spun unii! Cu Securitatea n-aveam nici o treabă, jucătorii erau angajați în secții de Miliție. Noi eram angajați la secțiile de miliție.

Bine, lumea iubește echipele care joacă frumos, care câștigă. Se ajunsese ca în ’90 să fie mai populară Dinamo, să aibă suporteri mai mulți decât avea Steaua, fiindcă noi jucam frumos și înscriam o mulțime de goluri”, a declarat Mircea Lucescu în GSP.

Mircea Lucescu l-a adus pe Anghel Iordănescu la naționala de tineret

Fostul antrenor dinamovist a dezvăluit că a întins o mână de ajutor și unui rival de la Steaua. Pe Anghel Iordănescu l-a ajutat să lucreze la lotul național de tineret.

„Văzusem că Iordănescu era trimis la echipa de juniori a Stelei, nu avea loc la seniori. Și, într-un spirit de frondă față de decizia lui Florin Halagian de a-l trimite la copii, l-am adus la Federație ca asistent al lui Drăgușin la naționala de tineret.

Iordănescu fusese un lider și fotbaliștii-lideri aveau mereu talent să devină antrenori foarte buni”, a mai spus „Il Luce”.

Publicat: 13 05. 2020, 22:36
Actualizat: 13 05. 2020, 22:42