Milionarul român susține că ar fi murit în pușcărie dacă ar fi mâncat trei zile la rând ce primea din partea închisorii! Ce condiții sunt, de fapt, după gratii în România

Dănuț Lupu a făcut dezvăluiri șocante despre viața pe care a dus-o în spatele gratiilor, acolo unde a stat șase luni după ce a fost condamnat cu executare pentru că a condus fără permis.

Fostul jucător de la Dinamo și Rapid a vorbit despre așa-zisa mâncare pe care o primea în închisoare și activitățile de recreere cu care se mai delecta din când în când.

Fostul internațional susține că ar fi murit în pușcărie dacă ar fi mâncat trei zile la rând ce primea din partea închisorii! Ce condiții sunt, de fapt, după gratii în România

Componentul Generației de Aur a povestit calvarul pe care l-a trăit în pușcărie și s-a declarat dezgustat de mâncarea primită de deținuți, același meniu timp de trei zile, ciorbe lungi, fără carne, fără nimic.

„Nu era mai normal să-mi dea o amendă penală? Se plâng că nu sunt bani la Buget. Ducându-mă la pușcărie, Statul nu cheltuie bani cu mine? Ei, cam aici e buba lor… Ei nu câștigă dacă îți dau ție o amendă penală. Câștigă dacă te trimit la pușcărie. Păi, nu cred că poți să mănânci trei zile la rând din ce-ți dau ei să mănânci acolo. Îți dau o ciorbă lungă… Nu, îți pune o supă lungă, care nu a văzut carnea. Și apoi îți mai dă o mâncare de cartofi, niște fasole pe care mai degrabă le folosești pe post de cartușe, că nu poți să le mesteci… Și cam atât.

Nu e deținutul de vină aici. Dar am spus, e dezordine, nu interesează pe nimeni de nimic. Mâncarea este îngrozitoare. Dacă te duci la pușcărie și nu ai pe cineva să vină în vizită, să-ți aducă pachet și să-ți pună bani, mori! Nu poți să supraviețuiești. Cu ce-ți dau ei, nu ai cum! Mori de foame, Doamne iartă-mă! Faci ulcer! Te cureți!

Nu poți să stai trei luni și să mânânci numai ce-ți dau ei. Dacă nu ai pe cineva să te caute, să-ți pună niște bani, să faci cumpărături de la magazin, nu ai cum. Doar pâinea era bună. Mâncau trei-patru pâini pe zi. Eu nu știu dacă am mâncat o pâine cât am stat arestat. E foarte multă lume amărâtă, pe care dacă nu o ajuți, moare de foame”, a vorbit Dănuț Lupu la Fanatik.

Se spărgea mingea, se termina distracția. Cum s-a rugat Lupu de șase luni de conducerea penitenciarului Rahova pentru o chestie banală

Dănuț Lupu a povestit cum s-a rugat în zadar pe toată perioada detenției de conducerea penitenciarului Rahova să le doneze mingi de fotbal pentru ca deținuții să joace fotbal între ei în spatele gratiilor.

„Îi scoteam și jucam în fiecare zi tenis cu piciorul. Când ne lăsa să avem minge… Dacă se spărgea mingea… M-am rugat de ei șase luni, le dau eu donație 10 mingi, să mă lase să le aduc. Nu m-au lăsat!

Nici pe asta nu o înțeleg. Îți dau cuvântul meu de onoare. Le-am spus «Bă, vă aduc eu zece mingi, vi le donez la penitenciar”. Nu se poate. De multe ori am stat și câte două săptămâni, că nu aveam minge cu ce să jucăm.

Pe mine nu m-au lăsat niciodată. Mi le aducea fi-miu la vizită. Nu se poate. Și nu m-au lăsat. Așa e regula la Rahova. Multă lume fuge de Rahova”, a mai spus Dănuț Lupu.

Publicat: 10 04. 2024, 17:25
Actualizat: 10 04. 2024, 17:42