Mihai Neșu, dezvăluiri emoționante despre un fotbalist de top din Serie A! „Ne-a ajutat foarte mult cu sponsorizări când juca la Napoli. An de an ne dona 20-30.000 de euro”. VIDEO

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 5 poze

Mihai Neșu a fost invitatul lui Adrian Artene, directorul editorial al trustului Gândul, la podcastul „Altceva”.

În cadrul conversației, fostul fotbalist stelist a dezvăluit că a fost vizitat de Dries Mertens, care a evoluat de-a lungul carierei la PSV Eindhoven, Galatasaray Istanbul și Napoli.

Mihai Neșu, dezvăluiri emoționante despre un fotbalist de top din Serie A! „Ne-a ajutat foarte mult cu sponsorizări când juca la Napoli. An de an ne dona 20-30.000 de euro”. VIDEO

Cei doi au fost coechipieri la Utrecht, atunci când Mihai Neșu a suferit cumplita accidentare.

„M-a vizitat și Dries Mertens, unul dintre foștii mei colegi de la Utrech, care e unul dintre cei mai buni fotbaliști din Europa, chiar și acum când are o vârstă mai înaintată. Și el m-a vizitat aici la Oradea.

Îl mai așteptăm, ne-a ajutat foarte mult cu sponsorizări când juca la Napoli. An de an ne dona 20-30.000 de euro.

E o mare bucurie să știi că acolo unde ai fost oamenii te țin minte și se gândesc la tine”, a declarat Mihai Neșu, la „Altceva”, cu Adrian Artene.

Accidentarea groaznică a lui Neșu i-a schimbat complet ideea despre viață a fotbalistului belgian.

„Bucurați-vă de fiecare clipă și de lucrurile mici! Rămâneți pozitivi, mai ales când aveți dificultăți. Eu mi-am dat seama de atunci că fotbalul nu înseamnă totul.

Sunt încântat să îl văd fericit pe Mihai acum. Admir din plin felul în care a reușit să transforme acel accident teribil în ceva pozitiv. Nu cred că aș fi putut face asta dacă eram în locul lui”, spunea, în urmă cu câțiva ani, Mertens (foto sus).

Ce s-a întâmplat cu cariera fotbalistică a lui Mihai Neșu

Cariera lui Neșu a luat sfârșit pe 10 mai 2011, când s-a accidentat grav la un antrenament al echipei sale, FC Utrecht. În urma coliziunii cu un coleg de echipă, Alje Schut, Neșu a căzut la pământ, incapabil să miște de la gât în jos.

Transportat de urgență la spital, Neșu a fost diagnosticat cu fractură de vertebră cervicală și a fost operat imediat. În următoarele luni, Neșu a reînceput să vorbească, apoi a început recuperarea medicală și și-a recâștigat parțial controlul asupra brațului drept.

Publicat: 25 12. 2023, 09:00