Mihaela Borcea, prima reacție despre Valentina Pelinel, în legătură cu scoaterea primei soții a lui Cristi Borcea din acționariatul hotelului de la mare! S-a zvonit că actuala a cerut ca fosta să fie scoasă din afacerile familiei

Mihaela Borcea, prima soție a fostului patron din „Ștefan cel Mare”, a reacționat după ce a fost exclusă din acționariatul hotelului de la mare.

Conform unor zvonuri, Valentina Pelinel a cerut ca Mihaela Borcea să fie scoasă din afacere.

Mihaela Borcea, prima reacție despre Valentina Pelinel, în legătură cu scoaterea primei soții a lui Cristi Borcea din acționariatul hotelului de la mare!

Mihaela Borcea a fost înlăturată din acționariatul hotelului din stațiunea Olimp. S-a presupus că decizia i-a aparținut Valentinei Pelinel, însă fosta soție a omului care a condus destinele lui Dinamo a dezmințit asta, susținând că relațiile cu celelalte soții ale lui Cristi Borcea sunt bazate pe respect.

„Relația cu Alina Vidican și Valentina Pelinel este una cordială, bazată pe respect reciproc”, a declarat Mihaela Borcea, potrivit viva.ro.

Deși Mihaela și Cristi Borcea au fost căsătoriți timp de 23 de ani, aceștia au divorțat acum mai bine de un deceniu. Prima soție a omului de afaceri susține că a depășit momentele grele.

„Căsnicia mea cu Cristi Borcea a fost o perioadă plină de provocări, dar și de oportunități. Am reușit să construim împreună un imperiu.

Divorțul de Cristi Borcea, de acum aproape 13 ani, a reprezentat o schimbare radicală în viața mea. După aceasta, am preluat controlul vieții mele și am pornit pe un nou drum. Despărțirea după 23 de ani nu a fost ușoară, dar am depășit această etapă cu determinare și am privit către viitor”, a dezvăluit prima soție a lui Cristi Borcea, conform sursei citate anterior.

Cristi Borcea: „Am făcut separare de bunuri”

Fostul patron al lui Dinamo a vorbit despre sacrificiile pe care le-a făcut în cele trei căsnicii ale lui. Acesta consideră că le-a asigurat soțiilor sale tot ce au avut nevoie. De asemenea, Cristi Borcea dezvăluie că a făcut separare de bunuri cu actuala soție. Astfel, în cazul în care cei doi divorțează, Valentina Pelinel nu va primi nimic din partea omului de afaceri.

„Mihaela are casă, are toate cele pe care le-am făcut. I-am lăsat foarte multe și Mihaelei. Dar Alina casa… este pe numele copiilor. Eu asigur toate condițiile, absolut tot. Cu Valentina am separare de bunuri. Și tot ce am luat copiilor, apartamente unde au chirii, sunt pe numele copiilor. Doar pe numele copiilor.

Știi de ce? În momentul în care dai femeilor, eu având mai multe și mai mulți copii… după un timp, ele cred că li se cuvine. Nu sunt mulțumite să spună: «Doamne, ce ne-a dat și cum ne-a ținut». Nu! Mai bine nu. Mai bine copiilor! Eu am vorbit cu Valentina și mi-a spus că pe ea nu o interesează. Am luptat amândoi, am trecut prin momente grele, a fost lângă mine în momente grele și am făcut separare de bunuri la început”, a spus Cristi Borcea, la podcastul Tare de Tot.

Publicat: 07 03. 2024, 09:00