Hagi, ambasador al UNICEF!

Cel mai mare fotbalist român al tuturor timpurilor, Gheorghe Hagi, a fost desemnat ambasador al bunăvoinței al UNICEF, organizația mondială de ajutor al copiilor din întreaga lume. "Regele" fotbalului românesc s-a arătat încântat de un asemenea parteneriat, pentru că este foarte sensibil la problemele copiilor:

"Suntem in fața unui parteneriat în care faptele trebuie să vorbească, iar în ultima vreme ați vazut că sunt foarte sensibil la problemele copiilor.Personal, sunt onorat în a veni la UNICEF, în a-i susține în munca pe care o fac in țara noastră și peste tot în lume și prin munca lor societatea de mâine va arăta mai bine.Voi încerca să fiu lângă proiectele UNICEF, să ajut cât pot," a spus Gheorghe Hagi la conferința de presă.

Reprezentatul UNICEF în România a spus că alegerea lui Hagi s-a făcut pe baza valorii sale recunoscute în întreaga lume, precum și din cauza personalității sale, fiind un adevărat exemplu de modestie.

Gheorghe Hagi se alătură unor nume mari precum Francesco Totti, David Beckham, Ryan Giggs, Fernando Alonso sau Roger Federer.

 

Publicat: 29 09. 2008, 14:39
Actualizat: 29 09. 2008, 14:39